main logo
6790

Sandu, scrisoare către Putin: A cerut un lot de vaccinuri pentru Moldova

Președinta țării, Maia Sandu, i-a trimis o scrisoare lui Vladimir Putin, prin care solicită să ofere Republicii Moldova un lot de vaccinuri împotriva Covid-19.

Sandu, scrisoare către Putin: A cerut un lot de vaccinuri pentru MoldovaColaj: știri.md

Despre asta a anunțat șefa statului, aseară, în cadrul unei emisiuni de la RTR Moldova, transmite Știri.md cu referire la Unimedia.md

„Am discutat cu ambasadorul Rusiei în Republica Moldova și mi-a spus că acum este puțin probabil să putem cumpăra acest vaccin, dar acesta ar putea fi transmis în calitate de ajutor umanitar. 

În acest sens, am scris o scrisoare președintelui Rusiei. Scrisoare a fost semnată astăzi, după discuția cu domnul ambasador. Nu avem date exacte”, a spus Maia Sandu.

Totodată, Maia Sandu a precizat că a trimis astfel de scrisori liderilor din peste 30 de țări.

Președinta țării, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu ambasadorul Federației Ruse în RM, Oleg Vasnețov pe 25 martie. 

Oficialii au discutat despre situația epidemiologică și evoluțiile din țară. 

În context, președinta a accentuat, „că își dorește ca țara să obțină ajutor din partea Federației Ruse pentru acces mai rapid la vaccinul Sputnik V”.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării