main logo
674

Sandu: Obligațiile față de FMI nu vor afecta oamenii cu venituri mici

Pentru a debloca relaţiile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), ca acesta să ofere republici $46,5 mil. pentru acoperirea deficitului bugetar, Guvernul Moldovei şi-a asumat anumite obligaţii fiscale.

Sandu: Obligațiile față de FMI nu vor afecta oamenii cu venituri miciFoto: Știri.md

Despre aceasta a declarat premierul Maia Sandu la întâlnirea de marţi seara cu diaspora moldovenească de la Berlin, transmite Știri.md cu referire la Infotag.

Răspunzând la întrebarea corespondentului special al agenţiei Infotag despre condiţiile de alocare a acestei tranşe a FMI, şefa Guvernului a subliniat că îndeplinirea acestor angajamente nu va afecta cetăţenii Republicii Moldova cu venituri mici.

Potrivit premierului, detaliile angajamentului Republicii Moldova vor fi publicate ulterior. Sandu a spus că "lupta împotriva corupţiei şi restabilirea activităţii statului de drept" sunt priorităţile principale ale Guvernului său.

Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Nicu Popescu, care a participat la întâlnire, a subliniat că pentru dezvoltarea Republicii Moldova este importantă şi reluarea asistenţei macrofinanciare a Uniunii Europene, decizia în acest sens fiind luată acum două zile la Bruxelles.

"Nouă, ca ţară, ne este ruşine să mergem prin lume cu mâna întinsă, dar sperăm că, atunci când toate instituţiile statului vor funcţiona pe deplin şi impozitele plătite vor ajunge în trezoreria statului, Moldova va reuşi treptat să se descurce şi fără sprijinul financiar extern", a spus el.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării