main logo
354

Sandu: Extinderea mandatului EUPM confirmă sprijinul UE pentru Moldova

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a efectuat marți, 24 iunie, o vizită la oficiul Misiunii Uniunii Europene de Parteneriat în Moldova (EUPM), unde s-a întâlnit cu conducerea și membrii echipei. Discuțiile au vizat bilanțul performanțelor înregistrate în cadrul primei etape de activitate, precum și conturarea priorităților noului mandat al Misiunii.

Sandu: Extinderea mandatului EUPM confirmă sprijinul UE pentru MoldovaFoto: presedinte.md

În cadrul discuțiilor, șefa statului a salutat contribuția valoroasă a EUPM la consolidarea capacităților instituționale ale R. Moldova, inclusiv în ceea ce privește gestionarea situațiilor de criză și contracararea amenințărilor hibride, transmite Știri.md.

„Extinderea mandatului Misiunii reprezintă un semnal clar și ferm din partea Uniunii Europene privind sprijinul continuu al parcursului nostru european”, a declarat Maia Sandu.

Misiunea Uniunii Europene de Parteneriat în Moldova, lansată la 24 aprilie 2023, la solicitarea Guvernului Republicii Moldova, și-a extins activitatea începând cu 20 mai 2025.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării