Sandu, după modificarea Legii Procuraturii: Acțiuni dure vor mai urma
Premierul Maia Sandu a venit cu o reacție după ce ieri, 16 septembrie, s-a votat în Parlament Legea Procuraturii.
Prim-ministrul spune că până vom răsufla ușor că Moldova are un Procuror General demn încă e departe, însă ce au făcut deputații este un pas enorm, transmite Știri.md.
"Momentul în care vom putea răsufla cu ușurare și speranță că Moldova are un Procuror General demn și integru încă e departe. Dar azi s-a făcut un pas enorm! Votarea în două lecturi a modificărilor la Legea Procuraturii, în formula propusă de Guvern, demonstrează că avem curaj, argumente și motivație să demontăm, cărămidă cu cărămidă, sistemul construit de Plahotniuc în justiție. Concursul CSP a fost oprit. Oamenii vor reformă reală, ei așteaptă de la noi acțiuni dure și azi am livrat prima porție. Vor mai urma", a comunicat Maia Sandu pe pagina de Facebook.
Maia Sandu mai menționează faptul că Moldova are nevoie de oameni curajoși care să lupte de partea poporului contra hoțiilor și schemelor și a făcut un apel la potențialii candidați la funcția de procuror general.
"Noi am construit podul pentru un procuror reformator, curajos și integru. Dar acesta trebuie trecut de oameni cu verticalitate din domeniul justiției. Vă rog să aplicați la această funcție", a îndemnat Sandu.
Știri.md amintește că proiectul de modificare a Legii Procuraturii, propus de Ministerul Justiției, a fost aprobat de Parlament în lectura a doua. Inițiativa legislativă a primit voturile a 55 de deputați, care s-au aflat în Parlament până după ora 22:00.