main logo
1107

Sandu comentează propunerea lui Leancă de a discuta cu Plahotniuc

Președinta PAS, Maia Sandu, susține că nu are ce discuta cu liderul PDM, Vladimir Plahotniuc, întrucât acesta a capturat statul, iar obiectivul blocului ACUM e de a scoate instituțiile din Republica Moldova de sub controlul acestuia.

Sandu comentează propunerea lui Leancă de a discuta cu PlahotniucFoto: cotidianul.md

Ea a comentat astfel propunerea fostului premier, Iurie Leancă, care a îndemnat-o recent să se așeze la masa de negocieri cu Vladimir Plahotniuc, transmite Știri.md cu referire la cotidianul.md.

„Noi nu vrem să urmăm soarta domnului Leancă şi mai mult decât atât nu credem că parteneriatul dintre PPEM-ul domnului Leancă şi PDM a avut rezultate bune pentru ţară. Dimpotrivă. 

Pentru noi asta e o experienţă cum să nu faci. Care ar fi argumentul pentru a face o guvernare cu Partidul Democrat? Să-i ajutăm să aducă bani străini în ţară, bani europeni, ca ei să poată să fure din aceşti bani? Pentru că ei nu-i pot aduce şi fură doar din resursele care sunt în ţară”, a declarat Sandu în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.

De asemenea, politiciana mai declară că un alt motiv pentru care nu vor accepta să discute cu Vlad Plahotniuc, este faptul că acesta a capturat statul.

„Nu ai ce să discuţi cu cineva care a capturat statul despre eliberarea statului. Dodon poate îşi doreşte să captureze statul, dar de asta trebuie să avem noi grijă şi de asta când vorbim despre eliberarea statului din captivitate şi demiterea unor capi, conducătorii acestor instituţii, vorbim despre comisii, concursuri transparente de selectare a noilor persoane. Deci pentru moment, Plahotniuc este răul cel mare, pentru că el acum a capturat statul”, a mai spus ea.

Totodată, lidera PAS este de părere că înlăturarea lui Vlad Plahotniuc de la putere „ar crea o fereastră, o oportunitate pentru ca să începem să consolidăm independenţa instituţiilor statului. Şi noi ştim că există riscuri, când pleacă unul, să vină altul. 

Dar după ce pleacă unul şi până vine altul, există această oportunitate politică de consolidare a independenţei şi capacităţii acestor instituţii. Noi nu spunem că odată eliminat acest personaj din viaţa politică şi din viaţa statului Republicii Moldova, lucrurile se vor îmbunătăţi peste noapte. Noi spunem că odată eliberat, putem să începem reformele autentice”.

Maia Sandu a infirmat și zvonurile că ar fi discutat cu vicepreședintele PDM, Andrian Candu, precizând că nu l-a văzut pe acesta de un an și jumătate.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării