point Logo
main logo
main logo
816

Sandu: Apropierea de UE ar putea contribui la soluționarea problemei transnistrene

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, consideră că apropierea țării de UE ar putea contribui la rezolvarea conflictului din regiunea separatistă transnistreană, aflată sub influența Rusiei. Declarația a fost făcută în cadrul unei discuții cu jurnaliști estonieni aflați la Chișinău, în care șefa statului a vorbit despre provocările geopolitice cu care se confruntă Republica Moldova.

Sandu: Apropierea de UE ar putea contribui la soluționarea problemei transnistreneColaj: Știri.md

Potrivit Maiei Sandu, problema transnistreană rămâne una dintre cele mai complicate chestiuni de securitate și politică externă ale țării. Totuși, ea consideră că integrarea europeană a R. Moldova ar putea crea premise pentru apropierea treptată a regiunii separatiste de restul țării, transmite Știri.md cu referire la aripaev.ee.

„Este un subiect foarte complicat, însă credem că poate fi rezolvat inclusiv prin intermediul integrării europene. Cu cât restul țării se va integra mai mult în Uniunea Europeană, cu atât va crește probabilitatea ca și regiunea transnistreană să se apropie de acest parcurs”, a declarat președintele.

Regiunea transnistreană, situată în estul R. Moldova, este controlată de un regim separatist susținut de Moscova încă din anii ’90. Conflictul a rămas nerezolvat de peste trei decenii, iar prezența militară rusă în regiune continuă să reprezinte o problemă majoră pentru securitatea R. Moldova.

În același timp, autoritățile de la Chișinău insistă că soluționarea conflictului trebuie să se realizeze pe cale pașnică și în respectul suveranității și integrității teritoriale a R. Moldova.

Citește și: Maia Sandu: Doar integrarea în UE poate asigura supraviețuirea democratică a Moldovei

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici