main logo
5315

Sandu anunță liniile roșii care pot rupe alianța dintre ACUM și PSRM

Prim-ministrul Maia Sandu susține că parteneriatul dintre Blocul ACUM Platforma DA și PAS și PSRM a fost unul complicat încă de la început, iar determinarea socialiștilor de a face reforme cu adevărat eficiente se va vedea la votarea pachetului de legi privind reforma justiției.

Sandu anunță liniile roșii care pot rupe alianța ACUM-PSRM

Sandu susține că „următoarele legi, care vor ține de justiție, vor demonstra dacă există angajament suficient” din partea socialiștilor. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni de la PRO TV Chișinău, transmite Știri.md cu referire la cotidianul.md

Întrebată câtă încredere are în partenerii de coaliție – socialiștii și dacă Blocul ACUM nu se simte măgulit, Sandu a precizat că este cazul să există cât mai multă vigilență.

„Cred ca trebuie să fim vigilenți. Următoarele legi, care vor ține de justiție, vor demonstra dacă există angajament suficient. Am știut că intram într-un parteneriat complicat. Am făcut acest lucru pentru a ne elibera țara”, a explicat Sandu.

Referitor la liniile roșii ale coaliției, care în cazul în care vor fi trecute, vor duce la ruperea parteneriatului, prim-ministra a punctat că acestea țin de reforma justiției.

„Dacă nu vom fi susținuți în reforma justiție, atunci nu avem de ce să mergem mai departe”, a conchis Maia Sandu.

Amintim că, între Blocul ACUM și PSRM există câteva păreri diferite în ceea ce privește selectarea viitorului șef al Procuraturii Generale. Mai exact, Guvernul vrea ca următorul procuror general să fie selectat după o implicare mai mare în proces a Ministerului Justiției, în timp ce șeful statului Igor Dodon nu este de acord cu aceasta.


Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării