main logo
521

Roaming ieftin, propus între Moldova, Ucraina, Armenia și Belarus

Realizările curente a Moldovei în domeniul economiei şi societăţii digitale au fost prezentate de către Secretarul de Stat al Ministerului Economiei şi Infrastructurii, Vitalie Tarlev, în cadrul Reuniunii Ministeriale a Parteneriatului Estic privind Economia Digitală, care a avut loc la Bucureşti.

Roaming ieftin, propus între Moldova, Ucraina, Armenia și Belarus

Potrivit agenţiei Infotag, evenimentul a fost găzduit de Preşedinţia României a Consiliului Uniunii Europene şi coprezidat de Comisia Europeană, transmite Știri.md.

La forum au participat miniştrii din şase ţări participante la program (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova, Ucraina), precum şi din ţările din Uniunea Europeană, Comisia Europeană, instituţiile financiare internaţionale, asociaţiile TIC şi Forumul societăţii civile.

Au discutat aspecte legate de dezvoltarea şi armonizarea în continuare a pieţelor digitale ale ţărilor membre ale Parteneriatului Estic şi ale Uniunii Europene, luând în considerare rezultatele activităţii desfăşurate în acest domeniu după a doua reuniune ministerială de la Tallinn (Estonia) din octombrie 2017.

În special, au fost luate în considerare aspecte legate de implementarea iniţiativei de proiect a UE în domeniul interacţiunii digitale cu ţările din cadrul Parteneriatului Estic EU4Digital, activităţile Reţelei de reglementare a comunicaţiilor electronice (EaPeReg), inclusiv activităţile de interacţiune în domeniul accesului în bandă largă şi al roamingului între ţările membre ale Parteneriatului estic.

La final a fost aprobată o declaraţie, unde sunt indicate principalele domenii ale cooperării digitale pe termen mediu, precum şi Foaia de parcurs pentru 2019-2020, ce prevede încheierea unui acord regional de roaming în vederea reducerii tarifelor pentru serviciile de roaming internaţional în cadrul Parteneriatului estic.

"Economia digitală este o zonă cu potenţial neexploatat. Atât UE, cât şi ţările din Parteneriatul Estic au nevoie de aceasta, pentru a aduce beneficii tangibile cetăţenilor. 

Astăzi, partenerii noştri au făcut un pas important spre reducerea tarifelor de roaming între ţările lor. Acesta este un pas concret care are un impact semnificativ. 

Este extrem de important să lucrăm pe toate aspectele sferei digitale, inclusiv fluxurile de date, securitatea şi armonizarea cerinţelor de reglementare", a declarat vicepreşedinte al Uniunii Europene pentru piaţa unică digitală, Andrus Ansip.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării