main logo
102652

Rezultate finale: Maia Sandu, realeasă președinte al R. Moldova

Maia Sandu a câștigat un nou mandat de președinte. Comisia Electorală Centrală (CEC) a procesat toate cele 2.219 procese-verbale.

Rezultate finale: Maia Sandu, realeasă președinte al R. MoldovaFoto: X

UPDATE 15:45// Astfel, Maia Sandu a obținut 929.964 de voturi - 55,33%, iar Alexandr Stoianoglo - 750.644 de voturi, 44,67%, transmite Știri.md.

UPDATE 10:30// Maia Sandu câștigă un nou mandat de președinte al Republicii Moldova, potrivit datelor Comisie Electorale Centrale (CEC) prezentate astăzi în cadrul unui briefing. Potrivit șefei CEC, la acest scrutin au participat peste 1,6 milioane de alegători sau 54,31% dintre alegătorii incluși în listele electorale.

Șefa CEC, Angelica Caraman, a declarat că, în această dimineață, s-au închis ultimele patru secții de votare, trei din SUA și una din Canada.

„Legislația prevede că turul II este declarat valabil dacă au participat cel puțin 20% dintre alegători. Astfel, CEC confirmă validarea scrutinului”, a menționat Caraman.

Potrivit ei, în secțiile de votare deschise în afara țării au votat 328.855 de alegători, ceea ce reprezintă cel mai mare număr de votanți de la organizarea alegerilor.

„Transmitem un mesaj de gratitudine către alegătorii care s-au mobilizat într-un număr atât de mare”, subliniază șefa CEC.

Cele mai active zece secții au fost cele deschise în Rusia, Franța, Italia și România.

Potrivit datelor privind profilul alegătorilor, cele mai active au fost femeile - 54,79%, iar bărbații au înregistrat o rată de participare de 45,21%.

În funcție de vârstă, profilul alegătorilor arată astfel: 36-45 de ani - 20,14%, 18-25 de ani - 8,32%, 26-35 de ani - 15,37%, 46-55 de ani - 17,02%, 56-65 de ani - 18,97%, 66-75 de ani - 15,69%, 76+ ani - 4,5%.

Angelica Caraman menționează că până acum au fost procesate toate procesele-verbale întocmite în birourile electorale ale secțiilor de votare clasice, iar la secțiile destinate votului prin corespondență se fac ultimele calcule.

Astfel, candidații au obținut următoarele rezultate: Maia Sandu - peste 930.000 de voturi sau 55,41%, Alexandr Stoianoglo - peste 748.000 de voturi sau 44,59%.

„Aceste informații au un caracter preliminar până la prezentarea la CEC a documentelor în original”, a precizat Caraman.

Șefa CEC a mai subliniat că scrutinul s-a desfășurat într-o manieră liberă. Totuși, pe parcursul zilei de ieri au fost înregistrate mai multe încălcări.

„Avem documentate 255 de astfel de incidente. 76 de cazuri de fotografiere a buletinului de vot, fiind întocmite 31 de procese-verbale, 30 de cazuri de agitație electorală, 26 de cazuri de bănuială de corupere a alegătorilor, 24 de cazuri de transportare organizată a alegătorilor, nouă cazuri de încălcare a dreptului de vot, opt cazuri de deteriorare a buletinului de vot, șapte cazuri de afișat electoral. La Călărași a fost deteriorată o ștampilă, iar la Bălți și Anenii Noi au fost pierdute ștampilele.

Peste 40 de cazuri documentate au vizat alte încălcări ale procesului electoral. Trebuie de menționat și despre cazurile cu alertele cu bombă la secțiile din afara țării și la podul peste Nistru. Noi ne-am confruntat prima dată cu așa ceva în scrutinele electorale”, a declarat Caraman.

UPDATE 07:00// După procesarea a 2.210 procese-verbale, Maia Sandu a obținut 924.351 de voturi - 55,26%, iar Alexandr Stoianoglo - 748.263 de voturi, 44,74%, transmite Știri.md.

În turul doi al alegerilor prezidențiale au votat peste 1,6 milioane de alegători sau 54,3% din numărul celor înscriși pe listele electorale.

De menționat că ultimele secții de votare de peste hotare și-au încheiat programul la 07:00, ora Moldovei.

UPDATE 01:00// Conform primelor date oferite de Comisia Electorală Centrală (CEC), ambii candidați se află la un nivel foarte apropiat de susținere în rândul alegătorilor, Sandu menținând un ușor avans în mediul urban și diasporă, în timp ce Stoianoglo obține rezultate mai bune în zonele rurale și în regiunea de sud a țării.

După procesarea a 2.181 de procese-verbale, Maia Sandu a obținut 895.828 de voturi - 54,62%, iar Alexandr Stoianoglo - 744.273 de voturi, 45,38%.

Participarea la vot a fost una ridicată, depășind 54% din totalul alegătorilor, inclusiv o mobilizare semnificativă în diasporă.

În special, Maia Sandu a primit un sprijin considerabil din partea tinerilor și a cetățenilor din diasporă, două grupuri care au fost esențiale în înclinarea balanței în favoarea sa.

Aceste rezultate sunt încă parțiale, iar datele finale vor fi anunțate de Comisia Electorală Centrală pe data de 4 noiembrie.

UPDATE 00:00// Rezultatele preliminare din turul II al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, excluzând votul diasporei, arată un avans al candidatului Alexandr Stoianoglo. Conform datelor centralizate până acum, Stoianoglo a obținut 51,19% din voturi, în timp ce Maia Sandu a înregistrat 48,81%.

Duminică, 3 noiembrie, cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot au mers la urnele de vot pentru a-și alege președintele țării pentru următorul mandat de patru ani.

Astfel, secțiile de votare din Republica Moldova s-au închis pentru alegători la ora 21:00. Totuși, biroul electoral poate decide asupra prelungirii, cu cel mult două ore, a termenului votării pentru a le permite alegătorilor care stau în rând la secția de votare respectivă să-și realizeze drepturile. Ulterior, vor fi închise și birourile de vot din afara țării.

Amintim că în primul tur pentru Maia Sandu au votat 656.354 de alegători sau echivalentul a 42,45% din numărul celor care au participat la scrutin.

Alexandr Stoianoglo a fost susținut de 401.726 de cetățeni, ceea ce constituie 25,98% din numărul total de votanți. 

Pentru alegerile prezidențiale din acest an au fost deschise 2.219 secții de votare, dintre care 1.988 – pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv 30 de secții pentru locuitorii din stânga Nistrului. Pentru diasporă au fost deschise 231 de secții, în 37 de țări.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării