main logo
1297

Respect Moldova propune renunțarea la serviciul militar obligatoriu

Republica Moldova trebuie să renunțe la serviciul militar obligatoriu, pentru a avea o armată profesionistă, în bază de contract.

Respect Moldova propune renunțarea la serviciul militar obligatoriuImagine simbol

Declarația aparține lui Radu Burduja, vicepreședintele Partidului Mișcarea Respect Moldova, candidat la alegerile parlamentare din 28 septembrie, transmite Știri.md cu referire la IPN.

„Nu trebuie să mai luăm copiii cu arcanul din familii, pentru că ei nu generează capacitate de luptă, și să facem ca Armata Națională să fie compactă și profesionistă”, a menționat Radu Burduja, fost secretar general de stat la Ministerul Apărării.

În domeniul apărării, programul partidului pentru alegerile parlamentare prevede creșterea salariilor militarilor angajați prin contract, cu prioritate pentru personalul din unitățile militare și corpul de comandă – fără a include demnitarii din minister.

Totodată, formațiunea promite reintroducerea prevederii legale care permite privatizarea locuințelor de serviciu după 15 ani de vechime, așa cum era până în 2009, precum și dotarea militarilor cu echipamente moderne, de ultimă generație.

La alegerile din 28 septembrie, Mișcarea Respect Moldova este pe buletinul de vot cu numărul 11. În total, 23 de concurenți electorali sunt înscriși în cursă.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării