main logo
2094

Republica Moldova, condamnată de CteDO din cauza videochatului

Republica Moldova condamnată din nou la CtEDO. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a făcut publică astăzi hotărârea sa în cauza Litschauer c. Republicii Moldova nr. 25092/15.

Moldova, condamnată de CteDO din cauza videochatuluiR. Moldova condamnată din nou la CtEDO: Cât va plăti Guvernul țării

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de avocaţii Andrei Bivol, avocat partener şi Elena Munteanu, avocat asociat, transmite Știri.md cu referire la Unimedia

La 3 martie 2015, reclamantul a fost reţinut şi pus sub învinuire pentru infracţiunea de proxenetism. Învinuirea era bazată pe faptul ca reclamantul a creat şi administra o companie ce opera servicii erotice de videochat, angajând mai multe persoane de gen feminin. 

Acuzarea considera că serviciile de videochat constituiau prostituţie. Prin urmare, organizarea acestor servicii urma a fi calificată drept proxenetism (art. 220 Cod Penal).

Ulterior, reclamantul a fost ţinut în arest preventiv pentru o perioada de 55 de zile.

La data punerii sub urmărire penale şi în toată perioada aflării sub arest nici legislaţia penală, nici practica judiciară nu ofereau o definiţie a contravenţiei de prostituţie care ar fi inclus şi serviciile erotice online.

Curtea a constatat că prevederile legale puse la baza învinuirii nu ofereau o îndrumare suficientă şi nu erau formulate la nivelul de precizie solicitat de Convenţie aşa încât să satisfacă cerinţa de „legalitate" prevăzută de Convenţie. Prin urmare, reclamantul nu putea în mod rezonabil să prevadă, chiar apelând la asistenţă juridică califiată, consecinţele legale ale comportamentului său.

În consecinţă, Curtea a constatat că arestul reclamantului a fost ilegal conform legislaţiei naţionale, violând art. 5 § 1 al Convenţiei Europene.

Curtea a obligat Guvernul să achite reclamantului o compensaţie morală de 8.000 EUR şi 2.000 EUR cu titlul de costuri şi cheltuieli.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării