Republica Moldova, admisă la Comitetul Economic și Social European
Comitetul Economic și Social European (CESE), un organism consultativ al Uniunii Europene (UE), a acceptat pentru prima dată, joi, membri din țările candidate la aderarea la blocul european. Astfel, CESE a acceptat ca membri Albania, Bosnia-Herțegovina, Georgia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Serbia, Turcia și Ucraina, care sunt oficial țări candidate la aderare.
În acest fel, CESE a devenit prima instituție a UE care demonstrează simbolic, dar și practic, modul în care țările candidate pot fi integrate treptat în Uniunea Europeană, chiar înainte de a deveni membre oficiale ale blocului. Cu toate acestea, Kosovo a fost lăsat în afara acestui proces, chiar dacă este în proces de extindere, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.
„O primire călduroasă a membrilor candidați la lansarea oficială a CESE, în cadrul ședinței plenare de astăzi. Este un pas important pentru integrarea treptată”, a transmis șefa Misiunii Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană, Daniela Morari, care a participat la evenimentul de lansare.
Oliver Ropke, președintele CESE, a subliniat că această inițiativă marchează un pas important către integrarea treptată a statelor candidate, înainte ca acestea să adere oficial la UE. El a adăugat că se așteaptă ca, colegii din aceste țări să aducă experiență utilă activității instituției pe care o conduce.
Citește articolul întreg pe tv8.md.