main logo
2618

Regretele deputatei Platformei DA, Maria Ciobanu, la final de mandat

Deputata Platformei DA, Maria Ciobanu, susține că pentru ea a fost o adevărată aventură să candideze pe această circumscripția uninominală nr.14 Telenești.

Regretele deputatei Platformei DA, Maria Ciobanu, la final de mandatFoto: știri.md

Într-o postare pe o rețea de socializare, deputata a vorbit despre regretele și realizările pe care le-a avut timp de 2 ani în calitate de deputat, transmite Știri.md.

"De două zile mă tot gândesc cum să găsesc modalitatea de a le mulțumi sincer, din toată inima, tuturor votanților mei din Circumscripția electorală uninominală nr.14 Telenești.

A fost o adevărată aventură din partea mea să candidez pe această circumscrpție, deoarece cunoșteam foarte puține persoane și eram conștientă de faptul că le vor da bani mulți alegătorilor concurenții mei bogați, că magazinele lui Șor le voi întâlni în fiecare localitate, că eu nu-mi voi putea permite să aduc artiști la întâlnirile cu cetățenii... 

A fost greu? A fost, dar am trăit și o experiență de neuitat. Am întâlnit foarte multă lume bună, oameni bogați sufletește, integri, care nu îmi cereau nimic personal, doar să îi reprezint onorabil în Legislativ. 

Nu sunt mulțumită deloc de ceea ce s-a întâmplat în acești doi ani și câteva luni în Parlament, dar cu mâna  pe inimă pot spune că nu am lăsat fără răspuns nicio adresare, nicio petiție venită din Circumscripția mea. Am organizat audiența cetățenilor cred că aproape în toate localitățile și  aș fi ajuns chiar în toate, și nu o singură dată, dacă nu venea peste noi pandemia de coronavirus... 

Nu intenționez să prezint aici o dare de seamă, dar cu prima ocazie voi merge la Telenești, pentru a le spune alegătorilor mei Mulțumesc pentru încredere, pentru faptul că mi-au fost în acești ani  de mandat  alături și vreau să le prezint scuzele de rigoare că nu s-a putut face mai mult pentru dânșii, care merită să trăiască într-un stat de drept, să-și aibă familiile întregite, loc de muncă bine plătit, pensii pe măsura anilor munciți. Hristos a înviat!", a scris Ciobanu.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării