point Logo
main logo
main logo
408

Reglementarea transnistreană, pe agenda discuțiilor dintre Chiveri și Kos

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a avut, pe 12 martie 2026, la Bruxelles, o întrevedere cu Marta Kos, comisar european pentru extindere, în cadrul vizitei sale de lucru în capitala belgiană.

Reglementarea transnistreană, pe agenda discuțiilor dintre Chiveri și KosFoto: gov.md

Oficialii au evaluat evoluțiile recente în procesul de reglementare a situației din regiunea transnistreană și progresele în promovarea politicilor de reintegrare a Republicii Moldova. Discuțiile au inclus și cooperarea bilaterală dintre Chișinău și Uniunea Europeană, în contextul parcursului de aderare al Moldovei la UE, transmite Știri.md.

Valeriu Chiveri a prezentat realizările autorităților moldovenești și măsurile prioritare pentru rezolvarea problemelor locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, eliminarea barierelor în raioanele de est și restabilirea coerenței naționale în sectoarele economic, social, educațional, energetic și fiscal.

În cadrul discuției, oficialii și-au exprimat aprecierea pentru sprijinul constant al Uniunii Europene, în special în sectorul energetic, contribuind la menținerea stabilității și la asigurarea necesităților populației din întreaga țară. Asistența europeană este considerată esențială pentru modernizarea, consolidarea și dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova, conform standardelor europene.

Părțile au reafirmat angajamentul de a continua cooperarea pentru susținerea eforturilor de reglementare transnistreană, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici