30 iunie, 13:55
431
0
Reglementarea transnistreană. Liţcai: Stai cuminte şi nu fă mai rău
30 iunie, 13:55
431
0

Fostul reprezentant al Tiraspolului în negocierile cu Chişinăul, expertul Valeriu Liţcai, consideră că acum este important să nu se admită agravarea situaţiei în negocierile pentru reglementarea transnistreană.

Foto: novostipmr.com

Potrivit agenţiei Infotag, despre aceasta el a declarat într-un interviu pentru eNews, comentând situaţia în legătură cu posibila schimbare a Guvernului în RM, transmite Știri.md.

"Moldova este o republică parlamentară. Şi Guvernul este principalul organ care, prin vicepremierul său, determină acţiunile ţării în raport cu stânga Nistrului. Deocamdată nu văd condiţii pentru îmbunătăţirea lor", a recunoscut Liţcai.

Potrivit lui, în viitorul apropiat în regiune nu se va schimba nimic, deoarece Guvernul "nu are bani şi libertate de manevră".

"În plus, trebuie să se ţină cont de viitoarele alegeri prezidenţiale şi, posibil, alegeri parlamentare anticipate. Sper că totul va rămâne aşa cum este.

În ultimii ani, persoana responsabilă pentru Transnistria s-a schimbat de trei ori, dar situaţia este aceeaşi. Trebuie să se schimbe sistemul de guvernare, dar acest lucru nu se prevede. Nu există posibilitate", a spus politologul.

Vorbind despre problema aflării stânga Nistrului a GOTR şi a pacificatorilor, el a menţionat că nu Moldova o rezolvă.

"Aceasta este problema altor instanţe, foarte înalte. Însă acum ei nu sunt preocupaţi de noi. Peste tot situaţia este foarte dificilă. Şi dorinţa mea pentru politicieni este: stai cuminte şi nu fă mai rău", a spus Liţcai.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter