409
0
Referendumul de milioane al democraților: De la votare, la implementare
409
0

Pe 13 noiembrie 2018 Partidul Democrat (PDM) anunță intenția de organizare a unui referendum consultativ, în cadrul căruia poporul să spună, dacă vrea reducerea numărului de deputați și demiterea deputaților care nu-și îndeplinesc obligațiunile.

Foto: jurnal.md

Propunerea răsună din gura fostului lider al democraților Vlad Plahotniuc, la unul dintre tradiționalele briefinguri de presă din ziua de marți, transmite Știri.md cu referire la Tv8.md.

„Prima propunere a Partidului Democrat privind optimizarea Parlamentului în cadrul reformei politice anunțate este de a reduce numărul de deputați de la 101 la 61. Deputații vor fi mai responsabili, iar activitatea lor va putea fi supravegheată mult mai eficient de către societate”, a spus Vlad Plahotniuc.

Modificarea legii: Plebiscitul urma să aibă loc pe data de 24 februarie, în aceeași zi cu alegerile parlamentare ordinare. Zis și făcut. Deși în ziua anunțării inițiativei date legislația nu permitea organizarea unui referendum în aceeași zi cu alegerile parlamentare și nici cu 60 de zile înainte sau după scrutin, legea a fost modificată astfel încât acest lucru să fie posibil.

Participanți: Cinci partide s-a înregistrat ca participante la plebiscit; Partidul Democrat a promovat opțiunea PENTRU; Partidul Comuniștilor (PCRM), Partidul „Voința Poporului” și Partidul „Democrația Acasă” – opțiunea CONTRA, la cele două întrebări. La rândul său Partidul „Speranța-Nadejda” s-a expus ca fiind PENTRU reducerea numărului de deputați și CONTRA demiterii deputaților care nu și-au realizat promisiunile făcute în campania electorală.

Cheltuieli: Pentru organizarea referendumului statul a alocat zece milioane de lei; PCRM a cheltuit circa 22 de mii de lei, iar PDM, inițiatorii plebiscitului, circa 28 de milioane de lei*, potrivit rapoartelor depuse la Comisia Electorală Centrală (CEC).

Rezultate: Peste 1,1 milioane de alegători au participat la referendum sau aproximativ 40% dintre cei înscriși pe liste. Pentru reducerea numărului de deputați în Parlament au votat peste 700 de mii de persoane, iar pentru demiterea deputaților – peste 800 de mii. Astfel, pe 14 martie 2019, referendumul a fost validat de Curtea Constituțională.

CE A URMAT?

Ce spun democrații din OPOZIȚIE?… „Proiectul este înregistrat, dar cei din majoritate refuză să-l pună în discuție”.

Monica Babuc, vicepreședintă a Parlamentului, deputată PDM: „Noi am înaintat această propunere și am organizat referendumul pentru că acestea erau solicitările multiple ale cetățenilor Republicii Moldova, de a micșora numărul corpului legislativ și de-al face mai eficient”.

Sergiu Sîrbu, deputat PDM: „Partidul Democrat rămâne ferm, noi nu renunțăm. Peste 700 de mii de cetățeni s-au expus pentru rezultatele acestuia, iar faptul că aceste voturi sunt ignorate arată atitudinea actualei guvernări față de voturile cetățenilor”. 

Ce spun cei din ACUM de la PUTERE?… „A fost un populism ieftin, o șmecherie”

Iurie Reniță, deputat Blocul ACUM: „În momentul în care acest lucru ăsta nu s-a făcut a fost populism ieftin, fiindcă toată lumea blamează Parlamentul, s-a creat o imagine în mare parte justificată că în Parlament se fac cele mai multe ilegalități și prin șmecheria respectivă s-a reușit de a atrage electoratul de partea partidului, dar vedeți că nu a ținut și acum trebuie să treacă cu obrazul pentru șmecheria asta”.

Alexandru Slusari, vicepreședinte al Parlamentului, deputat Blocul ACUM: „Nici nu s-au gândit ei să implementeze această inițiativă. Trebuia să mărească prezența și să fie încurcată lumea în ziua votării. Este un subiect care nu este prioritar pentru noi, probabil după implementarea mai multor reforme vom reveni la această idee”.

În Republica Moldova au avut loc zece referendumuri.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter