point Logo
main logo
main logo
6342

Referendum 2024: Ce cred moldovenii despre aderarea la Uniunea Europeană

Curtea Constituțională a anunțat că va examina marți, 16 aprilie, propunerea Parlamentului privind noua Constituție, supusă referendumului. Majoritatea PAS a solicitat avizul privind introducerea obiectivului strategic de integrare europeană în legea supremă. Oamenii ar trebui să răspundă cu Da sau Nu la întrebarea dacă sunt de acord cu aderarea Republicii Moldova la UE.

Referendum 2024: Ce cred moldovenii despre aderarea la Uniunea EuropeanăImagine simbol

„În Europa să intrăm, în Europa că lumea s-a mai civilizat dar cum a fost până acum, cu rușii noi am trăit foarte rău, deoarece rușii nu îți permiteau să te dezvolți. Referendum nu putem face, de ce pentru că unu îi hăisa, sunt duși toți în eroare”, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.

„Eu aș vrea numai pace să fie în țară, dacă ar fi pace în țară altfel o să fie. Dar Europa, noi suntem departe de Europa, noi nici nu ajungem până în Europa”;

„Este tare bine cu Europa, cu Europa poate o să fie și viața mai bună, un trai. E bun lucru acest referendum, pentru oameni, pentru locuitorii Republicii Moldova”;

„Eu cred că referendumul nu trebuie să aibă loc în aceeași perioadă cu campania electorală, părerea mea, eu nu știu legile. Desigur că trebuie părerea cetățenilor, este inevitabil pentru că noi decidem chiar plecăm în Europa, chiar dacă nu plecăm în Europa, noi trebuie să trăim cu toți vecinii bine”;

„Eu am să aleg președintele da în Europa, eu nu vreau în Europa, deoarece eu vreau să fiu tată și mamă dar nu vreau să fiu părinte numărul unu și părintele numărul doi”;

„Vrem un trai mai bun ca toată lumea, stabilitate la noi în țară, pentru acești tineri să avem un viitor pentru ei și sperăm că o să fie totul bine dacă nu ne-a încurca hoțimea, clar lucru că o să mergem, numaidecât”;

Dacă cetățenii țării vor susține integrarea europeană la referendumul din toamnă, în preambulul Constituției ar urma să fie introduse două sintagme: „reconfirmând identitatea europeană a poporului Republicii Moldova și declarând integrarea în Uniunea Europeană obiectiv strategic al Republicii Moldova”.

De asemenea, Constituția ar putea fi completată cu un compartiment nou - „Integrarea în Uniunea Europeană”. La 16 aprilie, Curtea Constituțională se va pronunța pe marginea proiectului de lege pentru modificarea Constituției. Amintim că referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar putea avea loc pe 20 octombrie, în aceeași zi cu alegerile prezidențiale.

Referendumul privind aderarea Moldovei la UE ar putea avea loc pe 20 octombrie 2024. În cadrul scrutinului, cetățenii ar urma să fie întrebați „Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, se arată în textul documentului transmis înaltei Curți.

moldova1.md
Publicitatea ta poate fi aici