main logo
2430

Recorduri anunțate la 3 ore până la finalul alegerilor din Hâncești

Comisia Electorală Centrală (CEC) a informat într-un briefing de presă că, până la ora 18:00, la alegerile parlamentare noi din circumscripția electorală uninominală nr. 38 Hâncești au votat aproximativ 13.000 de alegători, adică 21 la sută din totalul celor înscriși în liste.

Recorduri anunțate la 3 ore până la finalul alegerilor din Hâncești

Președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, a declarat că alegerile se desfășoară calm, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.

“Cea mai ridicată rată de participare la vot se înregistrează în localitatea Pereni, unde au votat peste 30 la sută din cei înscriși în liste, cea mai mică participare se atestă în municipiul Hâncești, unde au participat doar 15 la sută din alegători”, a spus oficialul.

Președintele CEC a specificat că în localitatea Bălceana, unde s-a înregistrat un caz de infectare cu COVID-19 s-au prezentat la vot 280 de alegători, adică peste 20 la sută din cei înscriși pe listele de vot.

Sursa citată a amintit că, potrivit legislației electorale se declară câștigător al mandatului de deputat concurentul care a acumulat cel mai mare număr de voturi exprimate. 

În cazul unui rezultat egal, câștigătorul se alege prin tragere la sorți.

Secțiile de votare se vor închide la ora 21:00.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării