main logo
925

Recomandarea ministrei Justiției pentru judecătorii din Moldova

Ministra Justiției, Olesea Stamate, recomandă magistraților să analizeze opinia preliminară a Comisiei de la Veneția privind reforma Curții Supreme de Justiție și a organelor procuraturii.

Recomandarea ministrei Justiției pentru judecătorii din MoldovaFoto: știri.md

După ce decizia Comisia de la Veneția s-a expus pe marginea reformei justiției din Moldova, ministra Olesea Stamate a venit cu o recomandare pentru judecători și le-a propus să analizeze minuțios decizia Comisiei, transmite Știri.md.

„În opinia preliminara adoptată, Comisia de la Veneția a statuat că situațiile critice din sfera judiciară, cum ar fi nivelul înalt al corupției, pot justifica soluții radicale precum demararea unui proces de verificare a judecătorilor aflați în funcție. Comisia a remarcat că ține de competența autorităților Republicii Moldova să decidă dacă situația actuală din sistemul judecătoresc constituie un temei suficient pentru a justifica evaluarea extraordinară a întregului plen al Curții Supreme de Justiție, așa cum se prevede în proiectul de lege.

Totodată, Comisia de la Veneția și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că proiectul de lege combină procesul de verificare a judecătorilor cu reformarea Curții Supreme de Justiție și a subliniat faptul că orice mecanism de verificare prevăzut de proiectul de lege, precum și implementarea acestuia, trebuie să respecte prevederile Constituției.

Apreciind eforturile autorităților Moldovei de a crea un sistem judiciar care să corespundă cerințelor de integritate și profesionalism, Comisia de la Veneția a recomandat totodată asigurarea unui apel efectiv într-o instanță judiciară, asigurarea independenței și integrității membrilor comisiei de evaluare extraordinară, precum și asigurarea clarității criteriilor de evaluare. De asemenea, s-a recomandat ca judecătorii și procurorii care nu trec evaluarea integrității să nu fie menținuți în sistem prin transfer într-o instanță inferioară, ci să fie supuși măsurilor disciplinare și demisionați, dacă este cazul.

În opinia preliminară, Comisia s-a referit și la ultimele evenimente legate de revocarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, menționând că mandatul acestora trebuie respectat și că o revocare nu poate avea loc în baza pierderii încrederii judecătorilor. Totodată, Comisia de la Veneția a recomandat și examinarea oportunităţii evaluării membrilor CSM, la începutul exerciţiului de evaluare.

Recomandăm tuturor judecătorilor să analizeze opinia Comisiei de la Veneția, inclusiv în contextul ultimelor evenimente din Republica Moldova legate de tentativa de revocare a mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii în lipsa unor temeiuri legale.

Textul integral al opiniei preliminare a Comisiei de la Veneția este disponibil în limba engleză la https://www.venice.coe.int/webforms/documents/….

Ministerul Justiției va purcede în cel mai scurt timp la modificarea proiectului de lege privind reforma Curții Supreme de Justiție și a organelor procuraturii în vederea îmbunătățirii acestuia conform recomandărilor Comisiei de la Veneția, cât și a altor opinii primite până acum, inclusiv din partea judecătorilor. Imediat după ajustarea textului, Ministerul Justiției va publica proiectul de lege revizuit și va iniția noi consultări publice cu părțile interesate, în special judecători, procurori, avocați și societatea civilă. Contăm pe implicarea plenară a tuturor părților interesate în vederea finalizării proiectului de lege și prezentare a acestuia Parlamentului pentru adoptare”, a declarat Olesea Stamate.

Știri.md reamintește că Comisia de la Veneția s-a expus pe marginea proiectului de lege propus de Guvernul de la Chișinău privind reformarea Curții Supreme de Justiție și a organelor Procuraturii.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării