main logo
785

Recean: E necesară schimbarea abordării problemelor geopolitice

Consilierul prezidenţial pentru securitate, Dorin Recean, consideră că este necesară schimbarea abordării problemelor geopolitice în Republica Moldova.

Recean: E necesară schimbarea abordării problemelor geopoliticeFoto: fb.com

Potrivit Infotag, el a vorbit despre acest lucru, marţi, în cadrul prezentării studiului "Ameninţări la adresa securităţii Republicii Moldova pe termen scurt şi mediu", transmite Știri.md.

El menţionează că discuţiile geopolitice din Moldova au o abordare tranzitorie - unii spun că trebuie să fim cu Occidentul, să ne integrăm în UE, pentru că de acolo vor veni mulţi bani, sunt salarii şi pensii mari, alţii spun că noi trebuie să fim împreună cu Orientul - pentru că vor exista gaze mai ieftine, pieţe pentru produse agricole.

Potrivit consilierului, această abordare domină nu numai în societate, dar şi în mediul academic, iar aici sunt necesare schimbări fundamentale, pentru a ne concentra asupra ameninţărilor reale.

"Trebuie să ne schimbăm abordarea. Să explicăm că alegerea între est şi vest nu înseamnă neapărat conflict.

Proiectele NATO nu înseamnă neapărat ceva conflictual. NATO se ocupă de dezvoltarea instituţiilor, de problemele administraţiei publice şi de mediu.

Ceea ce ţine de un stat cu instituţii stabile, care poate asigura prosperitatea cetăţenilor săi", a spus Recean, menţionând că societatea moldovenească păstrează în continuare idei despre NATO create în timpurile sovietice.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării