Reacții după declarația lui Voronin despre sacoșa cu bani: Santa Barbara
Declarațiile președintelui PCRM, Vladimir Voronin, care susține că, în punga neagră primită de Igor Dodon de la Vladimir Plahotniuc, erau 860.000 de euro, au provocat reacții în mediul online.

Fostul premier Ion Sturza a scris, într-o postare pe rețelele sociale, că „nu este o mare noutate” faptul că Dodon ar fi primit bani de la Plahotniuc, iar suma „nu mai surprinde pe nimeni”, transmite Știri.md cu referire la newsmaker.md.
Totuși, Sturza s-a arătat sceptic că aceste dezvăluiri vor avea consecințe politice: „Nu se va întâmpla nimic. Dodon va fi din nou votat masiv. Adevărat, poate nu decisiv. Se pare că mai avem de așteptat până când moldovenii se vor maturiza cu adevărat”.
La rândul său, fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a calificat reacția lui Voronin drept una „previzibilă”, menționând că aceasta ar fi venit pe fondul nemulțumirii legate de locul nefavorabil pe care liderul comunist l-a primit pe lista candidaților la parlamentare.
„Voronin n-a mai rezistat și i-a tras-o partenerului de coaliție. Exact ca-n bancul sovietic cu papagalul: «când ai soare și încălzire centrală, la ce-ți mai trebuie pene?» Reacția moșului era previzibilă după ce l-au pus pe locul 50. La orgoliul lui, nici nu putea să înghită să fie pe listă după un țăranaș șmecher de la Sadova, chiar dacă și ăsta a fost oleacă președinte. Așa că s-a abținut câteva zile, până n-a mai răbdat și i-a tras-o. Dacă o țin tot așa, nu m-aș mira să nu treacă nici pragul electoral”, a menționat Tănase.
Pe de altă parte, jurnalistul Dmitri Ciubașenko, unul dintre cei care au pledat pentru unificarea partidelor conduse de Vladimir Voronin, Igor Dodon, Irina Vlah și Vasile Tarlev, a calificat declarațiile lui Voronin drept „o josnicie”.
„Asta nu poate fi dovedit. Subiectul acelui pachet a apărut abia după fuga lui Plahotniuc peste hotare, în 2019. Cum a comunicat Voronin cu el – la telefon? față în față? Dacă i-a spus sau nu i-a spus Plahotniuc acest lucru, nu se știe. Dacă Plahotniuc a spus adevărul, iar Voronin l-a transmis mai departe, sau dacă amândoi au mințit, la fel nu se poate confirma”, a scris Ciubașenko.
Mai mult, jurnalistul spune că politicianul „ar sabota blocul electoral din care face parte“.
„Ceea ce face Voronin – să saboteze blocul electoral din care face parte chiar propriul său partid – contrazice logica politică elementară și depășește limitele raționalității umane”, a mai menționat Dmitri Ciubașenko.
Și liderul Partidului Național Moldovenesc (PNM), Dragoș Galbur, a reacționat, numind situația „Santa Barbara”.
Amintim că președintele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), Vladimir Voronin, a declarat că, în sacoșa neagră pe care fostul lider PDM, Vladimir Plahotniuc, i-a oferit-o socialistului Igor Dodon, se aflau 860.000 de euro. Declarația a fost făcută în cadrul ediției din 20 august a emisiunii „Новая неделя” de la TV8.
Întrebat ce crede că se afla în punga neagră a lui Plahotniuc, Vladimir Voronin a declarat: „860.000 de euro. (…) Plahotniuc încă se mira: cine „a înșfăcat” 140.000. (…) Se revolta printre ai lui. Că a ajuns mai puțin. El spunea: „Știu sigur că am pus acolo un milion”. (…) Asta mi-a spus Plahotniuc personal”.
Igor Dodon a calificat declarațiile liderului comuniștilor drept o provocare pusă la cale de guvernare, pentru a crea „disensiuni” în interiorul Blocului „Patriotic”. Dodon a asigurat cetățenii că, în ciuda declarațiilor făcute de Voronin, Blocul „Patriotic” va merge împreună în alegeri și mai departe.
Amintim că, în iunie 2019, în spațiul public au apărut imagini video în care Igor Dodon, care pe atunci era președintele Republicii Moldova, primește o pungă de la Vladimir Plahotniuc și consilierul lui, Serghei Iaralov. În mai 2022, în baza imaginillor video, pe numele lui Dodon a fost deschis un dosar penal, care este denumit generic „Kuliok”. Potrivit versiunii procurorilor, Dodon ar fi primit atunci mită cuprinsă între 600.000 și 1 milion de dolari și, de asemenea, a permis grupării criminale Plahotniuc să finanțeze PSRM.
Igor Dodon nu-și recunoaște vina. Politicianul consideră că dosarul penal a fost fabricat.