main logo
819

Reacția lui Ion Ceban după ce Curtea de Apel a validat mandatul lui Năstase

Vreau să cred că toate deciziile instanţelor de judecată sunt luate în mod transparent, dar justiţia trebuie reformată.

Reacția lui Ceban după ce Curtea de Apel a validat mandatul lui NăstaseFoto: știri.md

Astfel a comentat candidatul la funcţia de primar al Chişinăului din partea Partidului Socialiştilor, Ion Ceban, decizia Curţii de Apel privind recunoaşterea legalităţii victoriei lui Andrei Năstase la alegerile locale anticipate din 2018, transmite Știri.md.

Potrivit agenţiei Infotag, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, socialistul a spus că "nu intenţionează să facă nici un fel de presupuneri" referitoare la decizia Curţii, însă "justiţia trebuie reformată".

"Legea este una pentru toţi. Cred că Moldova va putea obţine crearea unui sistem de justiţie cu adevărat independent şi funcţionarea corectă a acestuia", a spus el.

Ceban a respins afirmaţiile lui Năstase precum că el şi Igor Dodon "sunt implicaţi în nerecunoaşterea alegerilor de anul trecut din Chişinău".

"Din păcate, în timpul campaniei electorale, mulţi oponenţi încearcă să se axeze pe critica şi atacurile împotriva mea. Accept critica, dacă aceasta se bazează pe fapte reale. Năstase este jurist, iar dacă are dovezi, atunci să se adreseze autorităţilor competente. Dar dacă nu există dovezi, mai bine să nu împrăştie astfel de declaraţii ", a spus Ceban.

El a amintit că a participat activ la "negocieri (cu blocul ACUM - "I.") pentru a schimba guvernarea".

"Fiecare deputat ACUM ştie despre contribuţia mea la această cauză comună atât în prima etapă, cât şi în cea de-a doua (două acorduri privind coaliţia de guvernare în iunie şi septembrie - "I."). Nu ştiu, dacă cineva, prin astfel de declaraţii vrea să realizeze destabilizare sau alegeri anticipate, atunci în acest caz este nevoie să înţeleagă responsabilitatea", a spus Ceban.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării