main logo
6599

Reacția dură a SUA la decizia PSRM-Șor privind Stadionul Republican

După ce coaliția neoficială PSRM - Șor a votat legea prin care Stadionul Republican rămâne în proprietatea statului, Ambasada SUA la Chișinău a venit cu o reacție dură.

Reacția dură a SUA la decizia PSRM-Șor privind Stadionul RepublicanFoto: deschide.md

Astfel, printr-un mesaj Ambasada spune că această abrogare va afecta negativ relațiile dintre SUA și R. Moldova, transmite Știri.md

"Statele Unite regretă și critică adoptarea de astăzi a legislației de abrogare a Legii nr. 151 din 2018, ce autoriza vânzarea terenului fostului Stadion Republican către Statele Unite pentru construirea unui nou Complex al Ambasadei. Statele Unite au negociat în bună-credință cu guverne succesive ale Republicii Moldova timp de peste un deceniu achiziția terenului. Această abrogare încalcă un acord bilateral obligatoriu, încalcă dreptul internațional și afectează negativ relațiile dintre SUA și Republica Moldova", se arată într-un mesaj. 

De asemenea, în reacția Ambasadei se menționează că Statele Unite sunt pregătite să investească peste 250 de milioane de dolari pentru a construi o nouă ambasadă la Chișinău, creând sute de locuri de muncă, sprijinind afacerile locale și revitalizând economia Chișinăului.

"După cum am spus în mod constant, orice nouă construcție pe acest teren va respecta semnificația lui culturală și istorică. Îndemnăm autoritățile Republicii Moldova să regândească acest pas și să-și onoreze obligațiunile asumate în urma negocierilor", subliniază Ambasada SUA.

Știri.md amintește că Stadionul Republican rămâne în proprietatea statului, iar pe spațiul acestuia vor putea fi construite doar obiective sportive sau culturale. 

Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi de Parlament.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării