main logo
411

Raport: În perioada electorală o parte din mass-media a făcut partizanat politic deschis

Potrivit directoarei Centrului pentru Jurnalism Independent, Nadine Gogu, în urma monitorizării a 12 instituții mass-media, experții media au constatat că, spre regret, cele mai multe instituții au defavorizat prin materialele jurnalistice difuzate.

Raport: O bună parte din mass-media a făcut partizanat politic

În perioada preelectorală și cea electorală, o parte din radiodifuzori au făcut partizanat politic deschis, favorizând anumiți candidați electorali, pe o parte, și defavorizându-i pe alții, pe de altă parte, transmite Știri.md cu referire la IPN.

În același timp, au fost radiodifuzori care au avut un comportament echilibrat, oferind acces în materialele jurnalistice concurenților electorali atât de pe circumscripțiile naționale, cât și pe cele uninominale. 

Și portalurile de știri au avut un comportament diferit, fiind identificată o „masă critică” de portaluri care nu au făcut partizanat politic, pe de o parte, dar și „portaluri de partid”, pe de altă parte. 

Sunt constatări ale raportului final de monitorizare realizat, în perioada 9 ianuarie-24 februarie, în cadrul Coaliției pentru Alegeri Libere și Corecte, de către Asociația Presei Independente și Centrul pentru Jurnalism Independent.

Subiectele abordate de majoritatea mass-media au vizat de cele mai multe ori domeniul politic, activitatea CEC, dar și problemele sociale. 

Pe lângă actorii politici și concurenții electorali, posturile monitorizate au recurs la diferite surse în știri, pe primul loc fiind cetățenii, urmați la mare distanță de reprezentanții CEC și cei ai societății civile etc. 

Cea mai mare vizibilitate, din punctul de vedere al frecvenței și duratei aparițiilor în imagini și al intervențiilor directe în materiale, a avut-o PDM, ACUM, PSRM, Partid Politic Șor și PL.

Referindu-se la monitorizarea portalurilor online, directorul Asociației Presei Independente, Petru Macovei, a menționat că au existat instituții mass-media care au urmărit interesul public și s-au condus de informarea multilaterală a cetățenilor cu drept de vot, despre cum sunt concurenții electorali. 

Cu toate acestea, spune Petru Macovei, au existat și „practici vicioase”, când instituțiile mass-media s-au comportat „ca și tribunele partidelor și nu s-au gândit la informarea cetățenilor, a alegătorilor, ci să promoveze candidații sau să discrediteze oponenții acestora”. 

Directorul API susține că un comportament aproape impecabil în această campanie au avut moldova.org și agora.md, un comportament acceptabil a avut diez.md, parțial unimedia.md, iar caracter de portaluri de partid au avut timpul.md sau aif.md.

În total au fost monitorizate 28 de instituții media.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării