main logo
5630

R. Moldova a fost inclusă pe harta rețelei europene de transport

R. Moldova a fost inclusă, în premieră, pe harta rețelei europene de transport. Despre aceasta a anunțat viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, aflată într-o vizită de lucru la Bruxelles.

R. Moldova a fost inclusă pe harta rețelei europene de transportFoto: Cristina Gherasimov/ Facebook

În cadrul vizitei, Gherasimov s-a întâlnit cu Marta Kos, comisara europeană pentru Extindere și Matej Zakonjšek, directorul Secretariatului Permanent al Comunității Transporturilor, transmite Știri.md.

„Împreună am trecut în revistă ultimii pașii întreprinși pe agenda europeană a Republicii Moldova și planurile noastre din această vară. Am vorbit despre cât de mult muncim acasă, zi de zi, pentru a avansa pe drumul spre UE și pentru a aduce Europa în fiecare instituție publică, în fiecare casă și în fiecare decizie care face viața oamenilor mai sigură și mai bună.

Pentru că săptămâna aceasta discutăm cu experții Comisiei Europene despre transport, m-am bucurat să-l întâlnesc și pe Matej Zakonjšek, Directorul Secretariatului Permanent al Comunității Transporturilor. Matej ne-a prezentat harta rețelei europene de transport în care, pentru prima dată, este inclusă și Republica Moldova”, a scris viceprim-ministra pentru Integrare Europeană pe Facebook.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării