Putin pregătește 400.000 de soldați noi pentru a acoperi pierderile uriașe
Președintele ucrainean Vladimir Zelenski a declarat marți, 3 martie, că președintele rus Vladimir Putin intenționează să mobilizeze încă 400.000 de soldați, în ciuda pierderilor masive suferite de armata rusă.
Imagine simbolÎntr-un interviu acordat cotidianului italian Corriere della Sera, Zelenski a precizat că Rusia pierde până la 35.000 de soldați pe lună, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.
„Este un număr gigantic”, a spus el, subliniind că „acum Putin este pe cale să mobilizeze 400.000 de soldați noi”.
Președintele ucrainean a adăugat că, deși Rusia încearcă să suplimenteze efectivele, armata sa „a încetat să crească”, deoarece pierderile sunt aproximativ egale cu numărul de noi recruți. „Sunt imobilizați, aproape de criză”, a afirmat Zelenski. El a mai spus că „negocierile serioase vor începe când armata lui va începe să se micșoreze”.
Ucraina caută echilibrul între dialog și apărare
Referindu-se la avantajul numeric al populației ruse și la atacurile continue asupra infrastructurii energetice ucrainene, Zelenski a explicat că Ucraina caută atât soluții diplomatice, cât și strategii militare. „Căutăm dialogul, vrem pace. În paralel, însă, încercăm să fim puternici. Producem resurse tehnice și mai multe drone care compensează lipsa soldaților”, a declarat el.
Zelenski a subliniat că Ucraina își adaptează metodele de război pentru a face față provocărilor demografice și constrângerilor de forță de muncă. „Nu pierdem, iar Rusia nu este satisfăcută”, a conchis președintele ucrainean.