main logo
350

PSRM: Tarifele la căldură trebuie micşorate cu mai mult de 30%

Partidul Socialiştilor consideră că tarifele la căldură în Moldova ar trebuie micşorate cu mai mult de 30%.

PSRM: Tarifele la căldură trebuie micşorate cu mai mult de 30%

Potrivit agenţiei Infotag, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, candidatul PSRM la funcţia de deputat, Adrian Lebedinschi, a menţionat că "locuitorii Chişinăului plătesc lunar suplimentar circa 300 lei pentru o gigacalorie, achitând 1122 lei în loc de 804 lei".

"În practică, acest lucru înseamnă că un pensionar este nevoit să-şi dea jumătate din pensie sau chiar mai mult din cauza preţurilor la căldură ridicate în mod artificial", a spus politicianul, transmite Știri.md.

Potrivit lui, "creşterea ilegală a tarifelor duce, de asemenea, la creşterea preţurilor la mărfuri şi la serviciile întreprinzătorilor locali".

Membrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Vitalie Postolati, a susţinut punctul de vedere al socialiştilor, menţionând că "reducerea tarifului este posibilă datorită scăderii preţului de achiziţie a gazului rusesc, însă, din păcate, acest lucru nu a fost făcut de structurile de stat abilitate din cauza lipsei absolute de control asupra politicii tarifare".

"De asemenea, aprobarea tarifelor ar trebui să fie legată de creşterea reală a PIB-ului, care este indicatorul-cheie al economiei. Din 2009 până în 2017, acest volum a crescut de 1,4 ori, iar tarifele s-au dublat, ceea ce reprezintă o altă dovadă că preţurile pentru consumatorul final sunt crescute artificial", a spus el.

Postolati a mai remarcat că "tarifele ar trebui reduse atât la gazele naturale (cu 5,6%), cât şi la energia electrică (17,7%)".

Consilierul municipal Vitalie Mucan susţine că, în pofida tuturor calculelor, "ANRE poate pregăti o creştere a preţurilor la gazele naturale pentru consumatorul final şi nu este exclus ca cetăţenii să primească după alegeri facturile la gaz cu un alt tarif".

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării