PSRM, indignat că elevii vor privi filmul Siberia din oase în ajun de 9 Mai
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) „condamnă ferm impunerea de către Ministerul Educației a vizionării obligatorii în școli a filmului Siberia din oase” despre deportările locuitorilor Moldovei în Siberia după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Potrivit Infotag, PSRM consideră această acțiune „absolut inacceptabilă” în ajunul „unei date sacre pentru toți - cea de-a 80-a aniversare a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei”, transmite Știri.md.
„Încercările de a rescrie istoria, de a semăna dușmănie și dezbinare în societate sunt deosebit de periculoase atunci când se face prin intermediul conștiinței tinerei generații. Presiunea asupra profesorilor și elevilor este deosebit de scandaloasă - aceștia sunt amenințați în mod deschis cu concedierea pentru participarea la Marșul Victoriei. Cererile de concediere a profesorilor pentru participarea la marș reprezintă o încălcare gravă a drepturilor omului și a libertății de exprimare”, se arată în declarația PSRM.
Potrivit socialiștilor, 9 Mai este „o zi a memoriei, mândriei și unității”.
„Vom face totul pentru a ne asigura că amintirea eroismului strămoșilor noștri rămâne vie în inimile oamenilor, în ciuda oricăror încercări de denigrare a acesteia. Facem apel la autorități să înceteze presiunile asupra școlilor și să refuze manipularea copiilor în scopuri politice”, se arată în comunicat.