main logo
7362

PSRM înaintează moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Sandu

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Moldova a înaintat moțiunea de cenzură asupra activității Guvernului în contextul angajării răspunderii în fața Parlamentului asupra proiectului de lege pentru modificarea Legii nr.3/2016 cu privire la Procuratură, înregistrat la Parlament în data de 6 noiembrie 2019 cu numărul 252 și a exprimat neîncrederea în Guvernul Republicii Moldova investit.

PSRM înaintează moțiunea de cenzură împotriva Guvernului SanduFoto: captură de ecran

Știri.md publică mesajul integral al deputaților PSRM:

"Moţiune de cenzură împotriva Guvernului Republicii Moldova

În luna iunie 2019 Guvernul investit în condiții grele de incertitudine politică a readus speranțele cetățenilor în instituțiile statului. Cetățenii au avut speranța în aceea că administrarea treburilor statului va fi mai eficientă și transformările spre bine nu se vor lăsa așteptate.  În loc să schimbe direcția greșită spre care mergea țara, actualul guvern a devenit un cabinet, care prin inacțiunea sa pe diferite direcții de activitate social-economică dăunează intereselor actualei generații și viitoarelor generații de cetățeni.

Fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova,  plenar a susținut Guvernul Sandu în toate inițiativele incluse în programul de activitate a cabinetului de miniștri. De asemenea, de fiecare dată am atras atenția asupra înrăutățirii situației sociale și economice a țării și faptul că unii miniștri care sunt responsabili de blocul economic și blocul social nu fac față provocărilor existente.

O provocare importantă pentru majoritatea parlamentară și Guvern a fost și este reforma justiției și scoaterea de sub influența politică a sistemului judecătoresc și a organelor procuraturii. În vederea atingerii acestui scop, în luna septembrie 2019 partidele, care au constituit majoritatea parlamentară, au semnat o înțelegere politică privind obiectivele tranzitorii ale guvernului, președinției și parlamentului, inclusiv ale fracțiunilor Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Partidului Acțiune și Solidaritate și Platforma Demnitate și Adevăr. 

În această înțelegere politică la capitolul „justiție și combaterea corupției” s-a ajuns la următoarele: „adoptarea modificărilor la legea procuraturii în formula convenită în vederea selectării unui Procuror General independent, incluzînd: 1) preselecția candidaților la funcția de Procuror General se efectuiază de către Comisia constituită de Ministerul Justiției, compusă din ministrul Justiției, un fost procuror sau un fost judecător cu cel puțin 10 ani de experiență în funcție de judecător sau procuror, un expert internațional cu vastă experiență în procuratură sau în domeniul anticorupție, un expert recunoscut sau profesor titular în domeniul dreptului, un reprezentant al societății civile; încă un expert național recunoscut va fi desemnat în comisie de către Președintele Parlamentului din Republica Moldova; 2) extinderea componenței Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) cu 3 membri ; 3) ajustarea prevederilor referitor la vechimea necesară pentru candidații la funcția de Procuror General; 4) instituirea unor temeiuri noi și obiective de demitere a Procurorului General; 5) sistarea concursului inițiat de CSP.”

Aceste angajamente au fost respectate de majoritatea parlamentară prin adoptarea unui proiect de lege privind modificarea legii procuraturii. Conform noilor prevederi a legislației,  Ministerul Justiției a organizat concursul de preselecție a candidaților la funcția de Procuror General, unde au fost identificate 4 candidaturi. La final, ministra justiției a anulat, printr-un ordin, nereglementat de niciun act, propriul concurs de preselecție a candidaților la funcția de Procuror General, iar Guvernul la data de 6 noiembrie 2019 și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului pentru un alt proiect de modificare a legii procuraturii, si asta în timp ce noua lege deja în vigoare era contestată între timp la Curtea Constituțională sub aspectul constituționalității sale, concursul fiind promovat fără a se aștepta decizia acestui organ și fără a se aștepta opinia Comisiei de la Veneția pe acest subiect delicat.

Noul proiect asumat pune în pericol grav independența procuraturii și politizează această instituție. Guvernul Sandu a încălcat elementarele principii democratice inerente oricărei societăți: a schimbat regulile jocului în timpul jocului, a ignorat toate bunele practici în domeniul desemnării unui Procuror general independent, a ignorat Constituția țării sale și opinia Comisiei de la Veneția (preferînd să nu o aștepte), s-a substituit Parlamentului pe un subiect de un colosal interes public, evitînd dezbateri publice, a ignorat principiul transparenței decizionale și consultarea societății, și cel mai grav în actuala conjunctură, a trădat încrederea partenerilor politici și internaționali de susținerea cărora s-a bucurat fără rezerve, neconsultîndu-i demonstrativ.

Asemenea matrapazlîcuri politice nu pot fi tolerate. Deja Guvernul Sandu se face responsabil de eșecul total al reformei justiției, opinia Comisiei de la Veneția practic a desființat reforma propusă privind evaluarea judecătorilor și restructurarea Curții supreme de Justiție. Nu s-a făcut public raportul ODIHR prin care se critică dur reforma justiției elaborată de actualul minister al justiției prin faptul că se manipulează opinia publică în lipsa oricărei viziuni strategice previzibile.

Noul proiect de lege asumat de guvern agravează și mai mult situația dificilă în domeniul justiției. În loc să învețe lecția, Guvernul își asumă răspunderea pentru un alt proiect de lege de modificare a legii procuraturii, care ridică și mai mari întrebări de constituționalitate. Acest proiect de lege pune capăt eforturilor statului de a reforma procuratura după un model european, deoarece se încearcă a se reveni la formula veche de desemnare a Procurorului General pe criterii politice. Dacă pînă la adoptarea legii cu privire la Procuratură nr.3/2016 candidatura la funcția de Procuror General era propusă de Președintele Parlamentului, formula modificată pentru a exclude unele influențe politice asupra Procurorului General, atunci astăzi Guvernul nu a găsit alte posibilități decît să revină la formula desemnării politice a unui candidat, dar din data aceasta de către Prim-Ministru.

Acest proiect de lege asumat de Guvern, nu face altceva decît să ne arunce în trecut și să reducă procuratura și justiția în ansamblu la cheremul clasei politice, unor politicieni – președinți de partide. Data de 6 noiembrie 2019, va rămîne în istoria justiției ca ziua în care s-a anunțat întoarcerea armelor împotriva Justiției. Am asistat în acea zi la anularea contrar legii și regulamentului a concursului pentru selecția candidaților la funcția de Procuror General. Și tot în aceeași zi Guvernul și-a asumat răspunderea pentru un proiect de lege din start neconstituțional, un proiect prin care se dorește ca viitorul Procuror General să devină marionetă în mîinile Prim-Ministrului și să execute comenzi și mofturi politice. 

Și doamna Prim-Ministru și Ministra Justiției au ales satisfacerea interesului particular politic, în detrimentul interesului general al societății. Tentativa grosolană de a subordona politic procuratura de către Prim-Ministru dovedește o lipsă de respect față de ordinea constituțională. Prin acest proiect de lege asumat de Guvern se încalcă principiul separației și echilibrului puterilor executive și celei judecătorești (procuratura făcînd parte din puterea judecătorească), principiu general consfințit în Constituția RM. Acest demers intervenționist al Guvernului și Prim-Ministrului încalcă flagrant acordul de bună guvernare semnat de actorii politici din majoritatea parlamentară. Ca și consecință a acestei escrocherii politice,  Guvernul, care a încercat să subordoneze politic Procuratura trebuie demis. 

Analizând cele expuse concluzionăm:

1.      Guvernul Sandu a demonstrat incapacitatea totală politică și profesională de a rezolva problemele acumulate și de a opri aprofundarea crizei în toate sferele ale vieții societății.

2.     Guvernul Sandu se face vinovat de eșecul reformei justiției.

3.     Lipsa de profesionalism și responsabilitate, prejudiciile aduse cetățenilor Republicii Moldova, abandonarea intereselor naționale, încercarea de a subordona politic Procuratura, încălcarea flagrantă a Constituției, denotă o incapacitate a Prim-ministrului de a gestiona un guvern de coaliție.

4.      Toate acestea determină semnatarii prezentei moțiuni de cenzură să cerem demiterea guvernului prin vot afirmativ acordat.

În această ordine de idei, în baza art. 106 și 1061 din Constituția Republicii Moldova ,   prevederilor art. 116-120 din Regulamentul Parlamentului, depunem moțiunea de cenzură asupra activității Guvernului în contextul angajării răspunderii în fața Parlamentului asupra proiectului de lege pentru modificarea Legii nr.3/2016 cu privire la Procuratură, înregistrat la Parlament în data de 6 noiembrie 2019 cu numărul 252  și exprimăm neîncrederea în  Guvernul Republicii Moldova investit."


Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării