main logo
4571

PSRM cheamă cetățenii să boicoteze referendumul. Ce afirmă Igor Dodon

Secretarul executiv al Partidului Socialiştilor, fostul preşedinte al Moldovei, Igor Dodon, a declarat că "dacă Maia Sandu nu renunţă la ideea de a organiza un referendum în acelaşi timp cu alegerile, atunci PSRM va apela la boicot şi va îndemna cetăţenii să nu ia buletinele de vot sau să voteze contra".

PSRM cheamă cetățenii să boicoteze referendumul. Ce afirmă Igor DodonImagine simbol

Potrivit Infotag, marţi, la o dezbatere intitulată "Referendumul constituţional în acelaşi timp cu alegerile prezidenţiale: pro sau contra", politicianul a afirmat că "înainte de a apela la boicot, dacă acest regim nu renunţă la ideea de a organiza referendumul, vom contesta această iniţiativă în Curtea Constituţională şi, dacă instanţa (în contradicţie cu Constituţia, se aliniază cu PAS), suntem pregătiţi să apelăm la boicotarea referndumului", transmite Știri.md.

"Dacă acesta este un referendum constituţional şi se discută despre cedarea unei părţi din suveranitate către Bruxelles, adică despre integrarea europeană, atunci pentru aceasta ar trebui să voteze 50% + 1 dintre alegători. Ceea ce face PAS, când spune că este suficientă participarea unei treimi din alegători şi că din această treime jumătate trebuie să voteze "pentru", este neconstituţional. Vreţi să prezentaţi ca idee naţională ce va fi votată doar de 17% din populaţie?", s-a indignat Dodon.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării