main logo
715

PSDE va semna un acord de colaborare cu un partid din Turcia

În marja Consiliului Internaționalei Socialiste de la Istanbul, prim-vicepreședintele Partidului Social Democrat European (PSDE), Ion Sula, a avut o întrevedere bilaterală cu președintele Partidului Republican al Poporului (CHP) din Turcia, Özgür Özel, care este gazda reuniunii.

PSDE va semna un acord de colaborare cu un partid din TurciaFoto: PSDE

În cadrul discuțiilor, Ion Sula a prezentat situația social-politică din Republica Moldova, reafirmând parcursul ireversibil al țării noastre către integrarea europeană și rolul activ al PSDE în acest proces, transmite Știri.md. 

Părțile au convenit asupra semnării unui acord de colaborare între Partidul Social Democrat European și Partidului Republican al Poporului din Turcia. 

„Acest parteneriat va crea noi oportunități importante de schimb de experiență și cooperare, atât la nivel politic, cât și administrativ - central și local. În particular, vor fi dezvoltate cooperări între autoritățile publice locale din Republica Moldova și Turcia, inclusiv prin atragerea de finanțări pentru realizarea unor proiecte sociale în localitățile noastre”, scriu reprezentanții PSDE. 

Interlocutorii au menționat determinarea de a continua dialogul bilateral între PSDE și CHR. „Sloganul de încheiere a reuniunii Consiliului Internaționalei Socialiste este „Pentru o lume pe care o merităm, fie împreună, fie niciunul dintre noi”. Am convenit să continuăm să lucrăm împreună pentru o lume mai dreaptă, mai solidară - lumea pe care o merităm!”, a declarat Ion Sula. 

Foto: PSDE

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării