PSDE: Justiția nu poate fi reformată prin modificarea legii „din mers”
Partidul Social Democrat European (PSDE) condamnă modul în care majoritatea parlamentară gestionează procesul de reformă a justiției. Se întâmplă după ce autoritățile au modificat legea privind numirea în Comisia de Vetting.
Imagine simbol„Această abordare creează un precedent periculos pentru funcționarea democratică a instituțiilor statului. Regulile nu pot fi modificate în timpul jocului pentru a obține rezultatul dorit. Într-un stat de drept, deciziile parlamentare trebuie respectate, chiar și atunci când ele nu convin majorității politice”, au declarat reprezentanții PSDE, transmite Știri.md.
Membrii formațiunii declară că susțin necesitatea reformei justiției și modernizarea instituțiilor statului, totuși, „o reformă credibilă nu poate fi construită prin modificări legislative făcute pentru a rezolva un caz concret sau pentru a impune un anumit candidat”.
„În același timp, cazul ridică semne de întrebare și cu privire la modul în care guvernarea utilizează experții internaționali în procesele de reformă. Experiența și expertiza externă pot fi utile, însă acestea nu trebuie transformate într-un instrument de legitimare a unor decizii politice discutabile. Responsabilitatea finală pentru reforma justiției aparține autorităților Republicii Moldova și trebuie să fie exercitată în mod transparent și responsabil”, au explicat reprezentanții Partidului Social Democrat European.
PSDE atrage atenția și asupra lipsei de transparență în utilizarea fondurilor alocate pentru reforma justiției. Potrivit membrilor formațiunii, sute de milioane de euro provenite din fonduri europene sunt direcționate către proiecte de consultanță și organizații neguvernamentale, în timp ce sistemul de justiție continuă să se confrunte cu o criză majoră.
„PSDE va continua să susțină reformele necesare pentru consolidarea statului de drept, însă acestea trebuie realizate cu respectarea principiilor democratice, a transparenței și a responsabilității față de cetățeni. Justiția nu poate fi reformată prin schimbarea regulilor în funcție de interesele politice ale momentului”, se arată în comunicatul PSDE.
Anterior, Parlamentul a modificat legislația privind procedura de desemnare a membrilor Comisiilor de evaluare externă, astfel încât aceștia să poată fi numiți cu majoritate simplă de vot.
Modificarea a fost criticată de unele partide din opoziție, în timp ce reprezentanții majorității parlamentare au argumentat că schimbările sunt necesare pentru a evita blocajele în procesul de reformă a justiției.