PSDE, despre situația din sectorul agricol: Fără soluții, dialog și rezultate
În plenul Parlamentului, deputații au examinat astăzi moțiunea de cenzură înaintată ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga. Aceasta a fost susținută de 42 de parlamentari, cărora li s-au alăturat reprezentanții PSDE.
Imagine simbolPotrivit reprezentanților PSDE, Ministerul Agriculturii a eșuat în trei direcții esențiale, transmite Știri.md.
Prima direcție se referă la sprijinul pentru fermieri.
„Plățile întârzie. Schemele de ajutor sunt impredictibile. Lipsesc măsuri eficiente pentru secetă și calamități. Fermierii nu pot planifica anul agricol”, au declarat membrii formațiunii.
Cea de-a doua direcție are la bază politicile publice: „Nu există o strategie coerentă pentru producția agricolă. Importurile cresc. Producția internă scade. Dependența de exterior se adâncește. Statul pierde controlul asupra securității alimentare.
Cea de-a treia direcție constă în dialogul cu sectorul agricol. Politicienii susțin că fermierii nu sunt consultați real.
„Deciziile se iau birocratic. Problemele din teren rămân fără răspuns. Încrederea dintre minister și agricultori este afectată”, au menționat parlamentarii, cerând schimbarea abordării în agricultură.
„Sprijin real pentru fermieri. Politici bazate pe producție, nu pe import. Responsabilitate administrativă. Agricultura este un sector strategic. Cine nu o poate gestiona, trebuie să răspundă politic”, au conchis reprezentanții PSDE.
De cealaltă parte, Ludmila Catlabuga, a explicat că, într-un context regional complicat și sub presiunea fenomenelor meteorologice extreme, care au compromis culturile agricole în perioada 2023–2025, statul a reușit să intervină prin măsuri prompte și mecanisme de sprijin menite să atenueze pierderile fermierilor, să asigure continuitatea activităților agricole și să mențină stabilitatea sectorului agroalimentar.
„Dacă agricultura ar fi în colaps, nu am vedea proiecte depuse într-un volum care depășește cu mult alocările disponibile, fermieri dispuși să vină cu cofinanțare proprie sau companii care își extind capacitățile de procesare, modernizare și digitalizare”, a declarat Ludmila Catlabuga.
După dezbateri și luări de cuvânt ale reprezentanților fracțiunilor parlamentare, majoritatea deputaților s-au pronunțat împotriva moțiunii.