PSDE critică PAS: Spitalele promise de Nemerenco, doar pe hârtie
Partidul Social Democrat European (PSDE) acuză Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) de nerespectarea promisiunilor privind construcția spitalelor regionale din Bălți și Cahul, anunțate în anul 2022 de ministrul Sănătății, Ala Nemerenco.

Într-un mesaj public, PSDE susține că „au trecut trei ani de la promisiunea guvernării privind edificarea celor două spitale, dar până în prezent nu a fost demarată construcția propriu-zisă și nici nu au fost finalizate documentațiile necesare”, transmite Știri.md.
Potrivit formațiunii, autoritățile „abia acum inițiază negocieri pentru obținerea unui împrumut de 100 de milioane de lei în cazul spitalului de la Cahul”, iar în cazul celui de la Bălți „au fost recent alocate fonduri europene pentru elaborarea documentației tehnice”.
PSDE susține că aceste întârzieri reflectă lipsa de acțiune a actualei guvernări și acuză PAS că încearcă să atenueze percepția publică negativă prin atragerea de persoane cunoscute pe listele electorale. Totodată, reprezentanții partidului consideră că guvernarea ar fi eșuat în îndeplinirea așteptărilor cetățenilor și îndeamnă alegătorii să analizeze cu atenție promisiunile făcute și faptele realizate.
Autoritățile nu au venit deocamdată cu un răspuns oficial la acuzațiile lansate de PSDE.
Știti.md amintește că, în iunie 2022, ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, anunța, în cadrul unei conferințe de presă, că în 2023 la Bălți și Cahul va demara construcția a două spitale regionale, cu termen de finalizare estimat la trei ani. Potrivit ministrului, spitalul din Bălți urma să deservească aproximativ 300.000 de pacienți din regiunea de nord a Republicii Moldova, iar cel din Cahul – până la 120.000 de persoane.
Proiectul prevedea implicarea cadrelor medicale din spitalele existente din Bălți, Cahul și Chișinău, dar și trimiterea unor tineri specialiști la stagii peste hotare, în vederea angajării lor în noile instituții.
Finanțarea urma să fie asigurată de Banca Europeană pentru Investiții și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.