main logo
998

Provocările în parcursul european al R. Moldova, discutate la Tallinn

Consolidarea parteneriatului strategic cu statele membre ale UE, provocările în parcursul european, dar și schimbul bunelor practici prin prisma experienței țărilor baltice privind aderarea la UE au fost printre principalele subiecte discutate în marja forumului „Granițele Europei: extinderea într-o epocă de război și alianțe”, care s-a desfășurat la Tallinn, Estonia.

Provocările în parcursul european al R. Moldova, discutate la TallinnFoto: gov.md

La eveniment au participat și reprezentanți ai Biroului pentru Integrare Europeană de la Chișinău, precum și oficiali din Ucraina, Armenia, Estonia, Letonia, Lituania și Finlanda, transmite Știri.md.

Delegația țării noastre a prezentat progresele înregistrate în implementarea reformelor administrative și evoluțiile privind realizarea recomandărilor Comisiei Europene.

De asemenea, au fost puse în discuție cele mai stringente provocări în parcursul de aliniere la prevederile legislației europene, precum și impactul războiului din Ucraina asupra procesului de aderare la Uniunea Europeană.

Oficialii statelor baltice și-au arătat sprijinul pentru aspirațiile europene ale Republicii Moldova și au salutat progresul în domeniul reformelor. Aceștia au declarat că vor susține inițiativa organizării primei Conferințe Interguvernamentale UE-Republica Moldova, pe durata președinției belgiene.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării