Protestul din Capitală s-a încheiat: O rezoluție a fost depusă la Guvern
Mișcarea Pentru Popor a organizat astăzi un nou miting antiguvernamental în Capitală. Acțiunea s-a desfășurat în fața Parlamentului. Potrivit organizatorilor, acțiunea a avut drept scopul de a cere Guvernului să achite facturile pentru trei luni de iarnă
La protest nu au participat cel puțin două formațiuni care fac parte din Mișcare. Asta după ce partidul PACE şi mişcarea Scutul Poporului au renunțat să participe la protestul programat pentru amiaza zilei de duminică, 12 martie, transmite Știri.md.
Organizatorii acțiunii au anunțat inițial că vor protesta în fața Parlamentului, însă aceștia s-au deplasat mai departe spre Piaţa Marii Adunări Naţionale. Protestatarii au vrut să desfăşoare mitingul în faţa Guvernului, însă poliţia le-a interzis acest lucru, pe motiv că locaţia nu corespunde cu cea indicată în declaraţia depusă la Primăria Chişinău. Protestatarii au scandat lozinci împotriva „războiului în Moldova”, împotriva partidului de guvernământ și şefei statului, căreia i-au cerut „să-și asume plata facturilor pentru lunile de iarnă”. Totodată, manifestaţia opoziţiei a fost însoţită de un antiprotest, participanţii căruia scandau în susţinerea guvernării.
Protestatarii au blocat un segment al bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt. Transportul public a fost redirecționat pe străzile alăturate, iar șoferii au fost îndemnați să evite centrul Capitalei. Acţiunea a finalizat cu citirea unei rezoluţii a mitingului, care a fost depusă la Guvern.
După ce a depus rezoluția, Marina Tauber a anunțat că la protest ar fi fost prezenți în jur de 30 de mii de oameni. Oamenii legii nu au anunțat deocamdată numărul persoanelor participante la acțiunea de protest.
Acţiunea de protest de astăzi a fost anticipată de un briefing de presă, susţinut de Viorel Cernăuțeanu, şef al Inspectoratului General al Poliției (IGP). Oficialul a anunţat despre măsurile organelor de drept din Republica Moldova, care au reuşit să întreprindă acţiuni pentru a preveni intențiile de destabilizare și dezordini planificate în cadrul evenimentelor din Capitală. Declaraţiile şefului Inspectoratului General al Poliției au fost confirmate de secvenţe video, care au arătat unele detalii din operaţiunea de destructurare şi combatere a acţiunilor de destabilizare la protestele din Chişinău.
De dimineață mai multe mijloace de transport ce au pornit organizat spre Capitală din mai multe raioane, pentru a aduce oameni la protest, au fost stopate de Poliție. Șeful IGP Viorel Cernăuțeanu a declarat că nici un mijloc de transport nu a fost stopat fără motiv. Unii protestatari de la Bălți, nemulțumiți, au anunțat că pornesc spre jos spre Chișinău. Aceștia au blocat intrarea în orașul Bălți.
Tot astăzi, 54 de participanți la protest, dintre care 21 de minori, cu comportament dubios și obiecte interzise la ei, au fost conduși la Inspectorat pentru identificare și documentare. Până în amiaza zilei, au fost înregistrate patru alerte cu bombă în Capitală, informația parvenind de la aceeași persoană. Poliția califică aceste acțiuni ca parte continuă a măsurilor de destabilizare.
Protestul de duminică este al treilea din acest an, reluat de Partidul Şor, după sărbătorile de iarnă. Mai multe acţiuni de protest au început în Capitala Republicii Moldova încă în toamna anului 2022. Problemele invocate de protestatari ţin de aspecte sociale, cum ar fi sărăcia, creşterea preţurilor, nemulţumirile faţă de guvernare ş.a. Însă acestea nu au un caracter masiv, deoarece mai multe investigaţii au arătat că protestatarii participă nu din convingeri, ci contra plată, ceea ce compromite ideea de protest.