main logo
1068

Proprietăți pe teritoriul fostului stadion Republican. Reacţia PSRM

După ce democratul Corneliu Dudnic a declarat, la ședința de săptămâna trecută a Parlamentului, că socialiștii au proprietăți pe teritoriul fostului stadion republican, la ședința de astăzi socialiștii au venit cu replica.

Proprietăți pe teritoriul fostului stadion Republican. Reacţia PSRM

Vladimir Țurcan l-a făcut mincinos pe Dudnic, afirmând că socialiștii nu dețin proprietăți în acea locație, transmite Ştiri.md cu referire la Agora.

„Îi spun domnului Dudnic și întregului plen. Din păcate, domnule Dudnic, trebuie să vă întristez. Nici eu, nici colegii, nu avem pe teritoriul fostului stadion republican proprietăți. Problema este că declarațiile dumneavoastră sunt false, mincinoase”, a declarat Țurcan. În continuare, socialistul l-a îndemnat pe președintele Parlamentului să-i dea cuvântul colegului său democrat, pentru ca acesta să-și ceară scuze, sugerând că ar putea să-i ceră despăgubiri în judecată pentru afirmațiile făcute.

În zadar Corneliu Dudnic a insistat să ia cuvântul. Andrian Candu nu i-a oferit posibilitatea de a da replică la replică, îndemnându-i pe cei doi să-și clarifice disensiunile în privat.

Joia trecută, Dudnic a declarat că o porțiune a terenului ar fi ajuns în proprietatea socialiștilor în urma împărțirii teritoriului pe care se afla Stadionul Republican.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării