Proiectul interzicerii secerii și ciocanului: Reacția autorilor din PSRM
Proiectul de lege privind interzicerea secerii şi ciocanului, precum şi a altor simboluri a fost trimis spre examinare în comisiile parlamentare.

Potrivit Infotag, despre aceasta se menţionează pe site-ul Parlamentului, transmite Știri.md.
Potrivit comunicatului, pe 11 iunie, proiectul de lege a fost înregistrat în Parlament de către deputaţii Partidului Socialiştilor Nichita Ţurcan, Gaik Vartanean, Vitalii Evtodiev şi Vasile Bolea.
Proiectul de lege prevede o serie de modificări la Legea cu privire la libertatea de exprimare prin incriminarea acţiunilor cu specific fascist, rasist şi xenofob.
Astfel, modificările interzic "răspândirea, propagarea şi/sau utilizarea în scopuri politice a simbolurilor regimului comunist totalitar (secera şi ciocanul), precum şi promovarea ideologiilor totalitare, fasciste, rasiste sau xenofobe şi/sau negarea Holocaustului".
Autorii proiectului de lege propun, de asemenea, o serie de modificări la Codul administrativ pentru a înăspri sancţiunile pentru utilizarea acestor simboluri.
Proiectul de lege a fost criticat dur de mai mulţi politicieni şi persoane publice, care consideră că simbolurile trecutului sovietic nu pot fi interzise.
Ei au amintit că o lege similară a fost deja adoptată în 2012 la iniţiativa Partidului Liberal, dar unele dintre prevederile sale au fost declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională.
Secera şi ciocanul reprezintă simbolul Partidului Comuniştilor. Unii analişti presupun că Preşedintele Igor Dodon încearcă să interzică acest simbol pentru a scăpa de concurenţi la alegeri, deoarece mulţi alegători cu viziuni de stânga votează pentru "seceră şi ciocan" în buletinele de vot.
Autorii proiectului de lege privind interzicerea simbolurilor regimului comunist totalitar consideră că publicarea acestuia pe site-ul Parlamentului este o "neînţelegere".
Unul dintre autori, deputatul socialist Nichita Ţurcan, a scris pe reţelele sociale că "apariţia acestui proiect de lege pe site-ul Parlamentului în forma indicată va constitui obiectul unei proceduri speciale".
În acelaşi timp, el nu a explicat în ce mod proiectul de lege a putut apărea pe pagina legislativului cu modificări care nu au fost coordonate cu autorii.
"Partidul Socialiştilor din Republica Moldova este categoric împotriva interzicerii oricăror simboluri asociate trecutului sovietic al ţării noastre.
În 2010, când autorităţile de atunci vorbeau despre interzicerea simbolurilor secera şi ciocanul, precum şi alte simboluri sovietice, ne-am opus cu fermitate acestei iniţiative absurde, antipopulare şi antidemocratice", a declarat Ţurcan.
Potrivit lui, "socialiştii consideră perioada sovietică drept una dintre cele mai importante din istoria ţării noastre".
"Anume atunci popoarele noastre au învins fascismul. Noi am onorat mereu şi continuăm să onorăm Steagul Victoriei, arborat deasupra Reichstagului în mai 1945, care reprezenta secera şi ciocanul.
Republica Moldova este succesorul legal al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti. În perioada sovietică s-a creat baza industrială, ştiinţifică şi socială a ţării noastre: au fost construite cele mai mari întreprinderi, zone urbane, centrale electrice, spitale, şcoli, universităţi, a fost fondată Academia de Ştiinţe, au fost deschise teatre naţionale, muzee, filarmonica, s-au creat grupuri muzicale care au devenit comoara noastră naţională.
Anume în perioada sovietică s-au făcut cele mai mari investiţii în industrie, sectorul agricol, sistemul de sănătate şi educaţia Republicii.
Suntem convi nşi că o mare parte din experienţa sovietică este relevantă şi astăzi", a menţionat deputatul.
El afirmă că socialiştii nu au vreo legătură cu textul proiectului de lege înregistrat pe 11 iunie în Parlament în forma care a devenit publică. Ţurcan a spus că "autorii retrag proiectul de lege pentru revizuire".