main logo
2256

Proiect eşuat: Promisiuni false ale unei companii din SUA în Moldova

Frontera Resources International LLC (Frontera), compania offshore selectată doi ani şi ceva în urmă de Guvernul Filip pentru explorarea, producerea și dezvoltarea resurselor de hidrocarburi din sudul ţării nu a efectuat nicio activitate în Republica Moldova.

Proiect eşuat: Promisiunile false ale unui gigant din SUA în Moldova

Compania nu a publicat vreun raport privind cantitatea de petrol sau gaze găsită în subsolul Moldovei, deși anterior a promis că va pune pe piață cel puțin 100 milioane de barili de petrol și va investi 500 milioane de dolari în economia Republicii Moldova, transmite Știri.md cu referire la mold-street.com.

Frontera se confruntă cu grave probleme financiare şi a chiar și-a văzut listarea la Bursa (alternativă) de la Londra (AIM) suspendată pentru încălcarea condițiilor. Pe de altă parte, autorităţile de la Chișinău au intrat în impas şi se gândesc să rezilieze contractul cu această companie. Altfel spus, promisiunile făcute de investitor şi guvern au rămas vorbe goale.

Filip, investitorul şi lipsa de securitate energetică

Doi ani şi trei luni în urmă, pe 30 decembrie 2016, Guvernul Filip adopta decizia de transmitere firmei Frontera a dreptului de desfăşurare a lucrărilor de explorare geologică a hidrocarburilor pe teritoriul Republicii Moldova, cu ulterioara lor exploatare.

Pe 2 ianuarie 2017 era semnat şi contractul de concesiune, iar pe 3 martie 2017, premierul Pavel Filip, semna alături de Steve Nicandros, preşedintele Frontera, o Declaraţie de colaborare între Guvern şi corporaţie privind explorarea hidrocarburilor din sudul Republicii Moldova.

„Reformele își spun cuvântul și vedem o creștere a interesului investitorilor străini față de țara noastră. Vrem să aducem investitori în țară prin crearea unui mediu de afaceri atractiv, pentru că antreprenorii fondează întreprinderi, creează locuri de muncă, oferă salarii și plătesc impozite”, afirma atunci Pavel Filip.

Totodată el susţinea că acest acord cu Frontera a fost semnat şi în contextul eforturilor Guvernului „pentru obținerea independenței energetice în anii următori, care să se reflecte în prețuri mai bune la energie, dar și în evitarea oricăror imixtiuni geopolitice în Moldova”.

Şi fostul ministru al Mediului Valeriu Munteanu afirma atunci că acest proiect va permite țării noastre să afle ce resurse energetice are Republica Moldova în subsol și ar putea reduce din dependența față de Rusia.

Promisiuni de investiţii de sute de milioane dolari

Pe de altă parte Frontera, care a primit dreptul exclusiv de a explora pentru producerea și dezvoltarea resurselor de hidrocarburi dintr-o zonă ce cuprinde aproximativ 12.000 kilometri pătrați, sau circa 40% din teritoriul ţării, a promis investiții iniţiale de 6 milioane dolari, care apoi ar putea trece şi de sute de milioane dolari.

„Noi vânăm aici un volum de peste 100 de milioane de barili de petrol. …Dacă vom reuși să dezvoltăm acest volum de petrol, asta înseamnă că va trebui să forăm sute de puțuri. …. Vom angaja până la 400 de persoane. Pentru economia locală, pe parcursul unei perioade de 10-20 ani, asta ar însemna o injecție financiară de 500 de milioane de dolari”, declara doi ani în urmă Zaza Mamulaishvili, președintele executiv al companiei Frontiera Resources International.

Totodată el susţinea că deja în luna mai 2017, Moldova vor veni specialiștii Frontera pentru a desfășura anumite activități.

În mai 2017, Frontera va anunța într-o notă depusă la Bursa de la Londra că "planul din Moldova pentru următoarele 12 luni include inițierea unor eforturi de explorare care vor consta în principal în lucrul geologic pe teren și evaluarea puțurilor existente, precum și în construirea detaliată a unei baze geologice, geofizice, petrofizice și de inginerie extinse care să permită firmei identificarea potențiale resurse de petrol și gaze".

Tăcerea companiei şi a Guvernului

După aceasta în jurul acestui mega-proiect, declarat strategic de către Guvern, s-a aşternut tăcerea. Doar presa, inclusiv Mold-Street.com, reamintea periodic despre promisiunile făcute de investitor şi autorităţi.

Tăcerea autorităţilor era explicabilă, deoarece compania nu a realizat nimic din ceea ce a promis şi respectiv nici nu are ce raporta.

Motivele unei astfel de situaţii rămân necunoscute chiar şi pentru autorităţi, care nici măcar nu au fost informate în decurs de doi ani în mod corespunzător de Frontera.

Compania nu a demarat lucrările promise

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (MADRM) menţionează că până la momentul actual, compania Frontera, „nu a înregistrat la Fondul de stat de informaţii privind subsolul, lucrările de cercetarea geologică a hidrocarburilor şi respectiv nu a demarat lucrările menţionate”.

„Respectiv, conchidem că, din data semnării contractului de concesiune până la momentul actual, de către concesionar nu au fost prezentate planurile de acţiuni al lucrărilor şi al bugetului planificat pentru fiecare activitate, inclusiv informaţia geologică obţinută în procesul lucrărilor de cercetare a hidrocarburilor”, se arată în răspunsul Ministerului.

Potrivit MADRM, Frontera ar fi încălcat mai multe prevederi din contractul de concesiune. De exemplu să prezinte până pe data de 15 februarie a fiecărui an, Planul de acţiuni al lucrărilor şi al bugetului planificat pentru fiecare activitate, sau a informaţiilor despre lucrările efectuate cu anexe, hărţi sau scheme.

Frontera face rapoarte copy-paste

Anul trecut, în urma unei notificări din partea MADRM privind înlăturarea încălcărilor depistate, Frontera Resources International LLC, prin intermediul ACI Partners (cabinet de avocaţi), a prezentat Ministerului şi Agenţiei pentru Geologie şi Resurse Materiale „Planul de acţiuni şi bugetul pentru anii 2017 - 2018 şi Raportul cu informaţia geologică”.

Dar surpriză! Autorităţile descoperă că documentele Frontera conţin doar informaţii copiate din Documentaţia standard la proiectul „Concesionarea lucrărilor de explorare geologică a hidrocarburilor pe teritoriul Republicii Moldova cu ulterioara lor exploatare” şi din Studiul de fezabilitate pregătit înainte de demararea procedurii de concesiune, doar că aceste date au fost traduse în limba engleză.

Totodată se constata că bugetele din raport nu sunt descifrate pentru fiecare activitate, fiind indicată doar suma totală prevăzută de contractul de concesiune.

Ministerul promite măsuri coercitive

În consecinţă Ministerul promite că va notifica repetat compania Frontera pentru înlăturarea încălcărilor depistate. 

„În cazul nesoluţionării solicitărilor şi neînlăturării neajunsurilor depistate, MADRM va întreprinde măsuri în vederea limitării, suspendării sau încetarea dreptului de folosinţă asupra subsolului cu aplicarea penalităţilor conform prevederilor contractului de concesiune”, afirmă administraţia MADRM.

Mold-Street.com a încercat să ia legătura cu avocaţii de la ACI Partners, care reprezintă Frontera în Moldova, dar aceştia au refuzat să ofere informaţii sau să comenteze referitor la activitatea companiei.

Suspendată la Bursă pentru tăinuirea de informaţii financiare

Dar problemele Frontera nu se termină aici. La finele anului trecut, la Bursa de la Londra (sectorul AIM sau Piata Investiţiilor Alternative) au fost stopate tranzacţiile cu acţiunile Frontera Resources, iar de la finele lunii ianuarie 2019, compania a fost exclusă/de listată de la Bursă. Când o companie este delocată de la Bursa din Londra, aceasta denotă că are probleme majore, fapt ce sperie investitorii.

Aceasta s-a întâmplat ca urmare a faptului că firma Cairn Financial Advisors și-a suspendat atribuțiile de consilier nominalizat al companiei. Or, AIM impune tuturor companiilor să aibă un consilier nominalizat. 

Retragerea Cairn a survenit după ce aceasta a aflat că Frontera nu a raportat clar o plată pentru o datorie de doi milioane de dolari. În consecinţă compania a fost nevoită să se retragă singură de la bursă.

După aceasta de pe pagina Frontera au dispărut toate rapoartele financiare, dar şi comunicatele de presă. Au mai rămas doar informaţii succinte despre activitatea companiei.

În prezent Frontera este implicată în câteva litigii de zeci de milioane de dolari, în SUA, Insulele Cayman, şi în Georgia.

Mai adăugăm că pe 15 martie, Ministerul Economiei şi Infrastructurii a difuzat un comunicat în care anunţă că în cadrul unui forum energetic ce a avut loc la Houston, SUA, secretarul de stat Vitalie Iurcu s-a întălnit şi cu președintele Consiliului de Afaceri Moldo-American, Steve Nicandros. Acesta este preşedinte şi acţionar la Frontera. Ministerul însă nu face nicio menţiune dacă s-a pus în discuţie îndeplinirea angajamentelor investiţionale ale Frontera în Moldova.

Situația pentru autoritățile moldovene este jenantă și nu este clar dacă la mijloc este o lipsă de viziune, incompetență, rea-voință sau alte motive - cunoscute doar semnatarilor contractului, iar întrebarea ”Cu ce totuși s-a ocupat Frontera în Republica Moldova timp de doi ani?” rămâne deocamdată deschisă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării