main logo
574

Prognoze economice tot mai pesimiste pentru anul electoral 2019

În 2019, o serie de riscuri externe și interne vor compromite creșterea economică, aceasta fiind prognozată la doar 3,5%, se arată într-o analiză a Centrului Analitic Independent „Expert-Grup".

Prognoze economice tot mai pesimiste pentru anul electoral 2019

Potrivit experților, în anul 2018, economia moldovenească a crescut cu o rată cuprinsă între 4,2% și 4,6%, care a inclus practic toate sectoarele esențiale, transmite Știri.md cu referire la mold-street.com.

Evoluţii şi tendinţe îngrijorătoare

Una dintre cele mai îngrijorătoare evoluții a fost înregistrată de creșterea deficitului în comerțul exterior. Totodată, tendințele structurale și geografice definitorii s-au consolidat prin creșterea rolului Uniunii Europene.

Experții mai menționează că veniturile remise de emigranți – care au constituit una din sursele creșterii economice, au crescut mult mai lent. Totodată merită de evidențiat că, în anul 2018, în structura geografică a transferurilor personale operate de emigranții stabiliți peste hotare, zona UE a devansat pentru prima dată statele CSI (40% față de 33%).

Scenariul optimist și cel pesimist

În ceea ce privește prognozele pentru anii viitori, analiștii anticipează o creștere de 3.5% a PIB-ului, potrivit scenariului pesimist și 5.2%, potrivit scenariului optimist, cu mult sub nivelul optim de creștere de 7-8%.

Cu referire la proiectul de buget pentru anul viitor, experții atenționează că acesta se bazează "pe ritmuri prea optimiste de creștere a unor categorii de venituri, iar contextul politic, având în vedere cele două exerciții electorale – la nivel național și local, ar putea determina asumarea unor noi obligații de cheltuieli bugetare curente".

"Atât scenariul optimist, cât și cel pesimist, al prognozelor arată încasări de venituri la bugetul public național mai mici: cu 700 milioane lei decât prognozează autoritățile în prognoza optimistă și cu 3,1 miliarde lei - în cea pesimistă.

Materializarea temerilor privind ratarea asistenței externe, dar și neîncasarea veniturilor planificate din impozite și taxe va duce la accesarea de către Guvern a împrumuturilor adiționale de pe piața internă sau chiar posibilitatea majorării anumitor impozite”, se arată în publicația MEGA, ediția a XIX-a „Economia în centuri de siguranță - urmează un an electoral”.

Care sunt principalele riscuri

Printre riscurile care ar putea compromite prognoza pentru anul 2019 se numără climatul politic care ar putea avea implicații asupra economiei reale și asupra echilibrului bugetului public național.

Demisia surprinzătoare din 20 noiembrie a Guvernatorului BNM, adaugă și ea o nouă doză de incertitudine legată de măsură în care BNM va rămâne adepta strategiei de țintire directă a inflației precum și asigurarea și menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu. În mod tradițional, și condițiile meteorologice rămân o sursă majoră de riscuri.

În calitate de recomandări de politici, experții reiterează adoptarea unei politici fiscale precaute și moderate pentru anul 2019, care ar asigura stabilitatea sistemului fiscal și bugetar pe termen mediu și lung. În domeniul supravegherii sistemului financiar este necesară adoptarea unor măsuri cu caracter tehnic care să permită evaluarea mai bună a riscurilor legate de finanțarea persoanelor fizice de către organizațiile de creditare ne-bancară, dar și intensificarea investigațiilor fraudei bancare și recuperarea reală a activelor delapidate.

După reducerea contribuției de asigurare socială datorată de angajator, experții mai reiterează necesitatea adoptării unui pachet de măsuri efective de descurajare a fenomenului de ocupare informală. O serie de declarații și evoluții politice îi determină pe experți să revină și asupra subiectului amnistiei capitalurilor prin solicitarea anulării acestui pachet legislativ.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării