main logo
5887

Procurorul general cere ridicarea imunității deputaților Jardan și Ulanov

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a mers la Parlament și a cerut ridicarea imunității parlamentare a doi deputați.

Stoianoglo cere ridicarea imunității deputaților Jardan și UlanovFoto: știri.md

Potrivit cererii date citirii de președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, este vorba de Petru Jardan și Denis Ulanov, ambii din fracțiunea Partidului Șor, transmite Știri.md.

În privința unuia dintre ei, procurorii au acumulat probe pertinente și concludente de implicare în frauda bancară, acțiunile lui fiind cercetate sub aspectul ”escrocheriei” și ”spălării de bani”, ambele infracțiuni săvârșite în proporții deosebit de mari și în interesele unei asociații criminale.

Celălalt deputat, potrivit materialelor urmăririi penale, ar fi comis ”abuz de serviciu”, în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat și în detrimentul intereselor Întreprinderii de Stat ”Aeroportul Internațional Chișinău”, aflată în perioada concesionări.

Odată ce va primi acordul de ridicare a imunității parlamentare, procurorul general va avea încuviințarea Parlamentului în vederea reținerii, arestării, percheziției și trimiterii în judecată penală a celor doi deputați.

„Vă propun să munciți mâine și să examinați toată ziua materialele și, luni, să prezentați propunerile la Biroul Permanent. Apoi vedem luni când ne convocăm”, a spus Zinaida Greceanîi.

Ulterior, Denis Ulanov a venit cu o reacție după ce procurorul general a cerut ridicarea imunității și reținerea sa: 

”Nu am nimic de ascuns, i-am transmis procurorului că sunt gata să fac declarații, nu mă țin de imunitate, vă îndemn să votați pentru scoaterea imunității, unicul lucru ce vă rog - să respectăm procedura. Eu nu voi fugi nicăieri, doar să-mi dați timp să mă pregătesc. Sunt sigur că-mi voi demonstra nevinovăția”, a declarat deputatul.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării