318
0
Problema gazelor, discutată la ședința conducerii de vârf a țării
318
0

Format netradițional la ședința săptămânală a „conducerii de vârf a țării”, așa cum o numește președintele R. Moldova, Igor Dodon. În locul premierului Ion Chicu, care este plecat la Strasbourg, la ședință a participat primarul Capitalei, Ion Ceban.

Foto: știri.md

Astfel, după ședință, președintele R. Moldova, Igor Dodon, a anunțat când vor avea loc ședințele de Parlament, cand vor fi votate, în plen, câteva proiecte cu privire la Legea bugetului și cand le va promulga, transmite Știri.md cu referire la Zdg.md.

„Astăzi am discutat în ședință cu președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, și primarul capitalei, Ion Ceban, despre prioritățile pentru perioada următoare. Pe intern am discutat despre ședințele Parlamentului la care urmează să fie votate bugetele de stat.

Ședințele parlamentului urmează să aibă loc joi și vineri. Săptămâna viitoare urmează să le promulg.

Mâine, la 10:00 va avea loc Forumul economic, unde vor fi discutate principalele propuneri din partea Guvernului pentru îmbunătățirea climatului economic din țara noastră”, a declarat Dodon.

Întrebat despre reptila gonflabilă care a fost instalată lângă pomul de Crăciun din PMAN, iar ulterior evacuată de acolo, Dodon spune că „nu discută despre reptile la ședința de vârf a conducerii țării”.

Dodon a mai declarat că deja au fost semnate toate contractele necesare pentru ca, în cazul în care Ucraina și Federația Rusă nu vor ajunge la o înțelegere privind tranzitul de gaze naturale, R. Moldova să dispună de gaz și energie electrică pe o cale alternativă.

„Am discutat și despre pregătirea către sezonul de iarna, tot ce ține de sectorul energetic. Am discutat despre scenariile posibile. Se finalizează discuțiile dintre Ucraina și Rusia, rămânem optimiști că gazul va ajunge pe calea tradițională, însă dacă nu se va ajunge la o înțelegere, noi avem semnate toate contractele necesare pentru un alt scenariu”, a mai declarat Dodon.

Tot după „ședința conducerii de vârf a țării”, Dodon a anunțat că în perioada 19 – 20 decembrie va efectua o vizită în Federația Rusă, unde urmează să se întâlnească cu președintele rus, Vladimir Putin, cu vicepremierul rus, Dmitri Kozak și cu conducerea Gazprom, dar și despre o posibilă vizită în Turcia.

„Am o vizită programată în Federația Rusia, unde mă voi întâlni cu Putin și Kozak și conducerea Gazprom, dar și cu Patriarhul Chiril. Vizita este programată pentru 19 – 20 decembrie. Va fi o vizită neformală și cu liderii CSI.

Președinția sau președintele nu a fost implicat în procesul de expulzare a profesorilor, expulzarea lor a fost planificată de fosta conducere a SIS și fosta conducere a țării, fără participarea președintelui. Știu că sunt unele dosare pe acest caz. Ce ține de relațiile cu Turcia, am primit invitația de la președintele Erdogan pentru o vizită pe 30 decembrie la Ankara. 

Urmează să vedem agenda, dar sper că voi merge.

Acolo, voi aborda și acest subiect, urmează să fie discutate aceste subiecte cu autoritățile din Turcia”, a mai spus Dodon.

După învestirea Guvernului Chicu, Dodon a anunțat că „conducerea de vârf a țării”, din care fac parte – președintele R. Moldova, președintele Parlamentului și premierul se vor întruni în ședință, în fiecare luni, pentru a stabili prioritățile pentru săptămâna curentă.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter