main logo
557

Privatizarea companiei Gări și Stații Auto: Declarații făcute la audieri

Astăzi, 11 septembrie, la Parlament au avut loc audieri pe marginea concesionării Întreprinderii de Stat „Gările și Stațiile Auto”.

Privatizarea companiei Gări și Stații Auto: Declarații făcute la audieriFoto: ZdG.md

Primul care a fost invitat să raspundă la întrebarile membrilor Comisiei de Ancheta este Serghei Bucataru, ex-secretar de stat la Ministerul Economiei și Infrastructurii, transmite Știri.md cu referire la ZdG.md

În cadrul audierilor, Bucataru a declarat că nu a participat la semnarea contractului de concesiune a întreprinderii de stat.

„Situația era satisfăcătoare. Costurile tichetelor erau exagerat de mari. Au început problemele. Au avut loc percheziții, dacă vă amintiți, atunci peste 20 de colaboratori ai companiei au fost reținuți. Nu am fost membru al comisiei care a semnat actul de concesionare. Nu am participat, nu am vazut documentul”, a declarat Bucataru.

În cadrul audierilor publice, fostul ministru al Economiei, Octavian Calmîc, a declarat că nu a participat la nicio ședință la care s-a discutat despre privatizarea întreprinderii „Gările și Stațiile Auto”.

„Modul în care s-a desfașurat nu a fost întocmai transparent”, a declarat Calmîc.

Printre cele 9 persoane care au fost audiate astăzi se numără Vladimir Baldovici, ex-director APP, Andrei Ciornâi, angajat MEI și Maria Șendilă, membru al comisiei de monitorizare.

După audierile de astăzi, Igor Munteanu a declarat că cel mai probabil săptămâna viitoare Comisia de Ancheta ar putea veni cu trei rapoarte pe marginea celor două procese – cel de privatizare a companiei Air Moldova și cel de concesionare a întreprinderii de stat „Gări și Stații Auto”. Apoi, documentele urmează să ajungă pe masa deputaților.

În decembrie 2018, după un concurs cu un singur participant, Agenția Proprietății Publice (APP) a dat în concesiune toate gările și stațiile auto din Republica Moldova firmei „Gările Auto Moderne”, ai cărei fondatori erau compania de construcții „Exfactor-Grup” (85%) și cetățeanul american Lluka Muco (15%).

În ultimele luni ZdG a scris mai multe articole despre concesionarea netransparentă a tuturor gărilor și stațiilor auto din Republica Moldova, dar și despre schimbările repetate care au avut loc printre asociații companiei concesionare. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării