main logo
1063

Privați de libertate, dar nu și de drepturi: Deținuții din Bălți votează

Deținuții din penitenciarele din țară beneficiază de drepturi egale, la fel ca și restul oamenilor, în ziua alegerilor. Chiar dacă sunt privați de libertate, deținuții din Bălți își pot exercita dreptul la vot, pe parcursul zilei de 20 octombrie 2024. La penitenciar s-au deplasat, împreună cu urna mobilă, și membrii secției de votare din apropiere, dar și observatori acreditați.

Privați de libertate, dar nu și de drepturi: Deținuții din Bălți voteazăFoto: Captură de ecran

„În penitenciar ne-au explicat drepturile și obligațiunile la vot. Viitorul președinte al țării trebuie să fie pentru popor. Este foarte important pentru fiecare om să voteze viitorul țării”, susține un deținut, transmite Știri.md cu referire la tvn.md.

„Pentru mine este important, pentru că acesta este viitorul nu doar al meu, dar și al copiilor mei. Prima dată votez în așa condiții. Dar cred că votul meu reprezintă ceva și alții trebuie să se gândească că au copii și să aibă un viitor, dacă nu noi, copiii noștri. Cred că un președinte al țării trebuie să aibă grijă de țara lui.”

„Sunt pentru prima dată când votez din aceste încăperi și sunt bucuroasă că mi s-a exercitat dreptul de a participa la vot, sperăm să fie și ceva schimbări spre bine, concomitent pentru toată legislația, că merită. Suntem și noi oameni la urma urmei. Parcursul european va aduce schimbări și pentru noi concomitent, sunt și condiții mai bune pentru penitenciare și cred că vor fi ceva schimbări”, au mai spus aceștia.

Pentru a respecta caracterul secret al votului, în Penitenciarul din Bălți a fost amenajată o sală unde au fost instalate o cabină de vot și urna mobilă. Fiecărui deținut i-a fost restituit actul de identitate pentru perioada exercitării votului.

„În ziua alegerilor pentru funcția de președinte al Republicii Moldova și la referendumul republican constituțional, la urna mobilă din penitenciar este asigurată prezența persoanelor private de libertate, o categorie specială de alegători cu drept de vot în număr de 319 persoane, pentru exercitarea dreptului constituțional. Procesul electoral se desfășoară în încăpere special amenajată cu această ocazie, în incinta instituției. Urna mobilă a fost asigurată de către membrii secției de votare. Pe parcursul campaniei electorale, deținuții au fost informați despre dreptul la vot, despre exprimarea dreptului constituțional și procedura alegerii”, explică Oleg Pânzaru, șef al Secției reintegrare socială, Penitenciarul nr. 11 - Bălți.

Pentru a asigura dreptul la vot al fiecărui deținut, astăzi, 25 de cetățeni au beneficiat de un act de identitate provizoriu, eliberat de urgență de ASP.

Reamintim că astăzi, 20 octombrie, cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot sunt așteptați la urne pentru a alege președintele țării pentru următorul mandat de patru ani. Totodată, cetățenii sunt chemați să participe și la referendumul constituțional pentru a-și manifesta opțiunea față de perspectiva aderării țării noastre la Uniunea Europeană.

Alegătorii sunt așteptați la cele 2.219 secții de votare, dintre care 1.988 sunt deschise pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv 30 de secții pentru locuitorii din stânga Nistrului.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării