Primii doi moldoveni și-au exprimat votul pentru alegerile prezidențiale
Primii doi cetățeni ai Republicii Moldova deja au votat la alegerile prezidențiale. Este vorba despre votul prin corespondență, iar alegătorii sunt tocmai din Canada.
„Primele două voturi exprimate sunt ale cetățenilor noștri din Canada care au expediat plicurile sigilate la sediul Ambasadei”, a declarat Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Executivului, în urma ședinței Guvernului, transmite Știri.md.
Potrivit lui Daniel Vodă, aceste plicuri sigilate urmează a fi expediate înapoi la Chișinău, la Comisia Electorală Centrală, pentru a fi contabilizate de rând cu celelalte.
Știri.md amintește că Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat la 9 octombrie că au fost recepționate primele plicuri cu buletine de vot destinate alegerilor prezidențiale din 20 octombrie 2024.
Alegerile prezidențiale, dar și referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană vor avea loc la 20 octombrie 2024.
Pe data de 20 septembrie a început campania electorală pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie. Cei patru candidați înregistrați până acum în cursa prezidențială, dar și cei 10 participanți la referendum pot desfășura din această zi acțiuni de agitație electorală. Candidații ale căror dosare se află în proces de examinare își vor începe campania electorală pe data la care vor fi înregistrați de către Comisia Electorală Centrală.
Așa va arăta buletinul de vot la alegeri:
- Alexandr Stoianoglo, desemnat de Partidul Socialiștilor;
- Maia Sandu, desemnată de Partidul Acțiune Solidaritate;
- Renato Usatîi, desemnat de Partidul Nostru;
- Vasile Tarlev, desemnat de Partidul pentru Viitorul Moldovei;
- Irina Vlah, desemnată de un grup de cetățeni;
- Ion Chicu, desemnat de Partidul Consolidării și Dezvoltării;
- Andrei Năstase, desemnat de un grup de cetățeni;
- Victoria Furtună, desemnată de un grup de cetățeni;
- Octavian Țîcu, desemnat de Blocul electoral „Împreună”;
- Tudor Ulianovschi, desemnat de un grup de cetățeni;
- Natalia Morari, desemnată de un grup de cetățeni.