main logo
2323

Primele imagini: Maia Sandu, întâmpinată de Angela Merkel

Primile imagini de la întâlnirea Maiei Sandu cu Angela Merkel au apărut deja pe Internet.

Primele imagini: Maia Sandu, întâmpinată de Angela MerkelFoto: Reuters

Cancelarul german Angela Merkel a asistat, din nou, aşezată, la intonarea imnurilor german şi moldovean, la o ceremonie de primire a Maiei Sandu, ultimul dintr-o serie de incidente după ce a fost cuprinsă de un tremurat, transmite Știri.md cu referire la News.ro.

Scaune au fost instalate marţi, 16 iulie, atât pentru cancelarul german, cât şi pentru premierul moldovean Maia Sandu în faţa sediului cancelariei din Berlin - un gest neobişnuit la care a recurs prima oară în cadrul unei vizite a noului premier danez, joi, la o zi după ultimul episod în care cancelarul a fost cuprins de tremurat.

Merkel nu a dat marţi vreun semn de slăbiciune. Cancelarul german, care împlineşte vârsta de 65 de ani miercuri, a declarat că impactul psihologic al primului episod de tremurat, la jumătatea lui iunie, se află la originea celor care au urmat.

Amintim că premierul Maia Sandu întreprinde astăzi, 16 iulie, o vizită oficială la Berlin, la invitaţia cancelarului federal Angela Merkel.

„Vin cu deosebite mulţumiri către cancelarul german Angela Merkel pentru invitaţia de a întreprinde o vizită la Berlin în primele săptămâni de mandat, dar, mai ales, pentru sprijinul constant acordat de Germania cetăţenilor Republicii Moldova. Germania a fost, de fiecare dată, un aliat de încredere al Republicii Moldova în promovarea şi consolidarea democraţiei în ţara noastră şi în susţinerea obiectivelor strategice ale Republicii Moldova”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de pe Facebook.

Știri.md menționează că după ce a fost numită în funcția de prim-ministru, Sandu a reușit deja să efectueze vizite la București, Bruxelles și Kiev.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării