main logo
6435

Primele declarații de la avocatul lui Plahotniuc: Legătura cu PLDM

Casa de Avocatură "Efrim, Roşca şi Asociaţii" va apăra interesele fostului lider al PDM, Vlad Plahotniuc.

Primele declarații ale ex-ministrului devenit avocatul lui Plahotniuc

Potrivit agenţiei Infotag, despre aceasta anunţă casa, după ce a fost publicată a doua parte a raportului Kroll, în care Plahotniuc este menţionat în calitate de beneficiar al banilor din miliardul furat, transmite Știri.md.

"Confirm că mă ocup de afacerile domnului Plahotniuc", a spus Oleg Efrim.

El a refuzat să comunice informaţii cu privire la modul în care a luat legătura cu Vlad Plahotniuc, care a fugit din ţară, iar locaţia sa exactă nu este cunoscută.

"Aceste informaţii se referă la relaţia avocaţilor cu clientul. Nu trebuie să dezvălui acest lucru", a spus avocatul.

De asemenea, el nu a răspuns la întrebarea dacă Vlad Plahotniuc se va întoarce în Moldova.

Efrim a negat informaţia că va reprezenta interesele membrilor Partidului Democrat.

"Nu-i reprezint pe toţi democraţii. Am un contract individual cu fiecare client", a spus el.

Oleg Efrim a fost anterior membru al Partidului Liberal Democrat (PLDM). În 2009, a devenit deputat din partea PLDM, apoi viceministru şi ministru al Justiţiei.

În ajun, într-un interviu acordat de fostul lider al PLDM, fostul premier Vlad Filat a spus că foarte mulţi oameni din anturajul său au lucrat în realitate pentru Vlad Plahotniuc. 

El a menţionat, în special, că fostul său avocat, Igor Popa, îşi coordona acţiunile cu Plahotniuc şi îi transmitea informaţii despre clientul său.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării