Primele declarații ale lui Igor Grosu: Jocurile de-a kuliokul s-au terminat
Deputatul Igor Grosu este singurul candidat la funcția de președinte al Parlamentului.
Candidatura lui Igor Grosu la funcția de președinte al Legislativului a fost anunțată de președintele comisiei speciale, Sergiu Litvinenco, transmite Știri.md.
"Votul din 11 iulie este un vot istoric. Pentru noi acest vot înseamnă responsabilitate fără precedent. O voce tare care ne-a spus tuturor că așa nu se mai poate. Oamenii vor ca lucrurile să se schimbe, iar instituțiile statului să funcționeze.
Oamenii vor un Parlament unde legile nu se votează noaptea, pe furiș, un Parlament care are respect pentru cetățeni. Așa Parlament noi trebuie să constituim.
Nu avem timp de vorbe, e vremea să reclădim încrederea în instituțiile statului. Nu zic că va fi ușor, dar vom lupta în fiecare zi și vom lua decizii importante, pe alocuri dureroase.
Nu vom chema să fiți o opoziție constructivă. Criticați pașii guvernării, dar cu un singur scop - de a apăra interesul cetățenilor și al R. Moldova. Nimeni nu va avea clemență și imunitate. Jocurile de-a kuliocul s-au terminat! Vom interveni prompt. Acolo unde nu este ordine, vom interveni.
Am fost martor la multe abuzuri, legi votate cu încălcarea Constituției. Parlamentul este locul de unde vor începe schimbările", a declarat Igor Grosu.
Menționăm că fracțiunea PAS a declarat despre constituirea majorității parlamentare în Parlamentul de legislatura a XI-a.
Blocul Comuniștilor și Socialiștilor s-a declarat fiind în opoziție, iar fracțiunea Șor a precizat că va activa în calitate de ”opoziție constructivă”.
Menționăm că la ședință lipsesc 10 deputați.