main logo
1856

Primele declarații ale lui Filat după ce a fost lăsat liber de Curtea de Apel

Recursurile depuse împotriva eliberării condiționate a fostului premier Vlad Filat au fost declarate inadmisibile de către Curtea de Apel Chișinău. Astfel, fostul premier rămâne la libertate.

Primele declarații ale lui Filat după hotărârea Curții de ApelFoto: știri.md

După pronunțarea deciziei, unul dintre avocați, Viorel Berliba, aprecizat că instanța de judecată a examinat mai multe recursuri, transmite Știri.md cu referire la ipn.md.

Patru au fost depuse de către persoane fizice, în privința cărora instanța de judecată a constatat că nu prezentau interes în cauza penală și nu le-au fost prejudiciate careva interese personale.

Astfel, recursurile au fost declarate inadmisibile

Și recursul depus de către Administrația Instituțiilor Penitenciare a fost respins ca inadmisibil, iar cel înaintat de către administrația Penitenciarului numărul 13 a fost respins ca nefondat, odată ce procedura de eliberare a fost lansată printr-un demers al instituției, care a fost admis de către prima instanță.

Vlad Filat a declarat, după pronunțarea deciziei, că astăzi instanța de judecată a trecut un test și că recursurile depuse împotriva eliberării sale au fost identice, fiind înaintate „într-o anumită atmosferă și într-o anumită consecutivitate”. 

„Eu tare sper că noi o să ajungem degrabă în situația în care, având justiție în Republica Moldova, o să înceapă să se facă dreptate”, a spus Vlad Filat. 

Fostul premier a mai spus că a avut speranța că instanța de judecată va lua o astfel de decizie, nu și certitudinea că așa va fi. 

După data de 5 decembrie, după depunerea recursurilor, a trăit o „încarcerare severă sub aspect psihologic” și că incertitudinea în care se afla îl distrugea.

Vlad Filat a fost reținut în octombrie 2015. Pe 27 iunie 2016, a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru corupere pasivă și trafic de influență, fiind deținut în Penitenciarul numărul 13 din Chișinău. 

Pe 3 decembrie 2019 a fost eliberat din detenție în baza unei încheieri a Judecătoriei Ciocana.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării