point Logo
main logo
main logo
5087

Primarul orașului Taraclia, Veaceslav Lupov, și-a anunțat demisia

Primarul orașului Taraclia, Veaceslav Lupov, și-a anunțat demisia astăzi dimineață, 3 decembrie. Anunțul vine la o zi după demisia primăriței din Orhei, Tatiana Cociu, și la două zile după ce Ilan Șor a declarat că își retrage proiectele sociale din Republica Moldova și sprijinul politic pentru primari.

Primarul orașului Taraclia, Veaceslav Lupov, și-a anunțat demisiaFoto: Facebook

„Dragi prieteni, stimați locuitori ai Taracliei! Demisionez! Este o decizie dificilă, dar, în condițiile actuale, singura onestă posibilă. Autoritățile nu doresc ca orașul să se dezvolte. Nu au nevoie de o Taraclie prosperă și fac totul pentru ca echipa noastră să nu poată lucra eficient. Anume noi, echipa lui Ilan Șor, am început să înfrumusețăm Taraclia”, a declarat Lupov, transmite Știri.md.

Lupov prezintă, în mesajul publicat, și reușitele din mandatul său: „Anume noi, echipa lui Ilan Șor, am început să înfrumusețăm Taraclia. În ultimii ani, datorită proiectelor și sprijinului lui Ilan Mironovici, în oraș a apărut iluminat modern, au fost renovate curțile, instalate terenuri de joacă, grădinița a fost complet reconstruită, amenajate parcări (...) Am făcut tot posibilul pentru a păstra adevărul istoric și memoria, am restaurat monumentele soldaților sovietici care au învins fascismul”. 

Lupov spune că implementarea în continuare a proiectelor este imposibilă din cauza PAS: „Noi nu am ales această guvernare. Moldova nu a ales-o. PAS a capturat țara prin înșelăciune. Cât timp la Chișinău guvernează bandiții din PAS, nu putem dezvolta orașul cum merită”, declară politicianul.

Anunțul lui Lupov vine la doar o zi după demisia primarului municipiului Orhei, Tatiana Cociu. Aceasta a invocat presiuni politice, blocarea proiectelor locale și imposibilitatea de a continua activitatea în condițiile actuale.

Pe 1 decembrie, fugarul Ilan Șor anunța că își închide toate proiectele sociale din Republica Moldova. Într-un mesaj video, el afirmă că fondurile pe care le transfera în țară ar fi fost blocate, iar mai mulți angajați ai săi ar fi fost arestați. Acesta spune că nu mai poate continua activitățile de „sprijin pentru populație”, dar promite să le reia după ce se schimbă guvernarea.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici